Sunt un sofer genial

Trebuie sa recunoasteti ca arat ca un adevarat pilot de Formula 1, iar tati doar ma incurca.

E luna mea dureroasa

E mica, cu o fata rotunda si ochi mari, caprui ca ai mei. Se priveste in oglinda in timp ce-si strange in coada, la spate o claie de par cret, la fel ca cel al tatalui ei. Se intoarce brusc pentru ca ma vede in usa cum stau si o admir. Imi zambeste si se intoarce apoi sa se admire din nou in oglinda si sa-si prinda o bucla rebela. E imbracata in sarafanul cumparat pentru scoala care incepe peste cateva zile. E fericita pentru ca de ziua ei, pe 14 septembrie, incepe si scoala. Se va intalni din nou cu prietenii si vom sta din nou seara sa facem lectii impreuna si sa o ascult cum povesteste cu patos toate intamplarile de la scoala. Acum insa, in timp ce-si alege ciorapii pe care-i va incalta luni, se gandeste la surprizele pe care stie ca i le pregatim in fiecare an de ziua ei si, ca de fiecare data, a incercat sa ma traga de limba sa afle ce cadou i-am luat. Nu a aflat nici de data aceasta. O privesc si ochii mi se umplu de lacrimi vazand cat de mare a crescut si cat de frumoasa e.

Din pacate, acesta este doar un exercitiu de imaginatie dureros. Fetita mea care pe 14 septembrie ar fi implinit 9 ani e in ceruri. Imi place sa spun ca Dumnezeu a iubit-o atat de mult incat a vrut-o la el. Micuta mea nu a cunoscut lumea asta decat pentru...o secunda, insa in amintirea noastra va trai atat cat vom exista si noi.

P. S. De aceea urasc luna septembrie, pentru ca acum 9 ani, intr-un septembrie am invatat ce inseamna durerea adevarata, cum lacrimile se pot usca inainte sa tasneasca din ochiii care doreau sa se inchida pentru totdeauna si cum visele se pot spulbera...intr-o secunda. De atunci, am reinvatat sa iubesc, sa sper si sa-i multumesc lui Dumnezeu, dar tot urasc luna septembrie.

Un altfel de P.S. Cineva mi-a spus azi, dupa ce a citit postarea mea, ca de ce fac asta, ca sunt masochista. Nu e adevarat. De fiecare data cand ma gandesc la micuta mea imi dau seama ca sunt o persoana puternica si ii multumesc lui Dumnezeu pentru minunea din viata mea, care se numeste David. Dar, fetita mea va fi totdeauna in sufletul si mintea mea si cred ca orice mama care a pierdut un copil nu se poate abtine sa se gandeasca ce ar fi facut si cum ar fi decurs viata micutului ei. Este un lucru normal, pe care cred ca poate sa-l inteleaga doar cineva care a pierdut pe cineva foarte drag. Mi-aduc aminte de o intamplare de-acum cateva luni, cand am intalnit o femeie imbracata cu un tricou pe care avea imprimat poza unui bebelus. Am zambit cand am vazut haioasa bluza, dar zambetul mi-a inghetat pe buze, cand mi-a spus ca si-a luat baiatul cu ea la plimbare. Murise la doar doua luni, iar in ziua aceea ar fi implinit sase luni.

Despre roscati...

Tocmai am vazut la tv o stire despre roscatii care si-au dat intalnire in Olanda. A fost o manifestare frumoasa numai cu oameni roscati si, mult dintre ei, pistruiati. Poate in anii urmatori va ajunge si David al meu la astfel de intalniri. Dar ceea ce am aflat mi-a confirmat teoria ca baiatul meu e chiar deosebit: doar 1% din populatia planetei este roscata. Ce ziceti de asta? Sa traiasca roscatul meu iubit!

P.S. Si toamna este roscata (sic), dar nu-mi place! Iar luna septembrie e trista. Dar despre tristeturile mele de septembrie, alta data.

Cineva mai mic ca mine!

Ea e Cora, verisoara lui David. Duminica s-au intalnit pentru prima data pentru ca ea s-a nascut departe, peste mari si tari, tocmai in Canada. S-au placut insa tare mult. Cora a zambit la David, iar el i-a studiat piciorusele cu o atentie sporita. A gadilat-o mult in talpa pentru ca-i placea cum ea isi tragea piciorului...putintel doar pentru ca si ei ii placea sa fie gadilata. La final, David a tras o concluzie clara...ca vrea si el s-o tina in brate, iar cand a luat-o in brate a strans-o cu toata forta lui (pacat ca nu am surprins momentul). Apoi a plecat multumit la jocul lui cu copiii mai mari, pentru ca s-a distrat destul cu bebele.

P.S. Azi baiatul meu mi-a spus ca vrea sa mearga la scoala. Uau, ce viteza are, mi-am spus. Si eu care inca ma mai gandesc daca sa-l dau anul asta la gradinita.

Nu aruncati cu pietre!

Nu mi-a placut Madonna si nici concertul ei! Nu sunt fanul acestei cantarete, dar ma asteptam sa vad ceva spectaculos, pentru ca asa m-au obisnuit sa vad artistii straini la spectacolele carora am asistat pana acum...si nu oriunde in lume, ci aici in tara mea. Am fost dezamagita de public, care parea ca venise sa-l asculte pe Salam sau Guta (o buna parte dintre ei) si comentau. Chiar la un moment dat, unul cu burta si imbracat de la Europa (angroul) si care cred ca era suparat ca-si uitase semintele acasa (pentru ca exact asta lipsea sa-mi scuipe unul seminte in cap!!!) a inceput sa strige ”Tarfo, iesi afara! Treci sa ne canti, ca am dat o gramada de bani sa te vad!”....
De proasta organizare nu vreau sa vorbesc, desi pantofii mei si acum au pe ei urmele pamantului si prafului carat de la concert, in schimb despre Madonna nu am cuvinte prea multe de lauda.
Da, e o femeie de toata lauda, care danseaza extraordinar, arata senzational pentru varsta ei. Dar atat. Daca as fi vrut sa vad o femeie sarind coarda cateva minute bune cred ca as fi putut sa ma duc la o sala de sport. Mi s-a parut ca tot spectacolul, Madonna a vrut sa spuna ceva de genul...”vedeti ce rezistenta fizica si ce bine dansez la 50 de ani?”
As fi vrut sa ascult macar una din celebrele ei melodii vechi...care sa nu fi fost remixata. Nu mi-a placut nici partea tiganeasca (si nu ma refer la discursul ei) ci la melodii...puteam sa ma duc sa-l vad pe Bregovic, care ar fi facut un spectacol mai bun..
Ce pot sa spun acum? Ca imi parea rau daca dadeam 600 de lei pe un bilet. Si ca ar fi fost o pierdere marunta pentru mine daca spectacolul Madonnei ar fi fost anulat si nu Depeche sau ar fi fost o teapa in locul celui al AC/DC.

P.S. Pentru fanii Madonnei, va rog sa nu dati cu pietre! Asta e parerea mea....cat despre rockerul de barbati-miu nu am ce sa spun decat replica lui de la finalul concertului ”Ce am cautat eu aici?”. Sugestiv...

Un catel, o fotografie...

In ultima perioada am vazut multe imagini urate, cu mult prea multe orori. Acest catel a reusit sa stearga din memoria mea toate aceste poze urate. Ma face sa-mi doresc sa iau si eu un aparat de fotografiat in mana si sa incerc sa surprind frumusetea simpla a vietii, fara a cauta senzationalul situatiei ci doar al momentului. E geniala poza, nu? Cred ca o sa fac un experiment intr-una din zilele urmatoare. O sa iau aparatul, ma duc in parc si pozez amanunte ce par neimportante, poate asa reusesc sa-mi spal retina de pozele cu accidente, sange si femei goale. Cine mai incearca?

Imbatranesc...dar nu-mi pare rau

Saptamana care incepe este una a bilanturilor. Asa m-am obisnuit de ani buni sa fac inainte de ziua mea, asa cum multi fac in decembrie, cand se schimba anul calendaristic. Eu imi fac bilantul in august. Acum bifez lucrurile implinite in ultimul an, cele pe care as fi vrut sa le fac si cele pe care le-am amanat. Imi place sa spun ca eu imi numar anii in realizari, dar anul acesta a fost greu si chiar daca nu pot sa trec multe liniute la realizari, am in schimb multe la experienta
- Iubesc acelasi barbat, acum mai mult si mai matur, pentru ca mi-am dat seama ca e tatal perfect pentru copilul meu
- David e copilul pe care mi l-am dorit intotdeauna si creste fumos, sanatos...si tare destept
- Ne-am luat masina noua, iar mie mi-a ramas Forduletul pe care abia astept sa-l conduc
- Casa de la tara e aproape gata si am petrecut cateva weekenduri frumoase acolo. Imi place tot mai mult viata la tara, cand am tot confortul
- Am trecut prin experienta unui incediu, din care Dumnezeu ne-a ajutat sa iesim bine cu totii
- Am fost dezamagita de cativa oameni din apropierea mea si mai ales...de prieteni
- Am cunoscut putini oameni interesanti si prea multi...interesati
- Nu am reusit sa-mi iau carnetul de sofer
- Nu am reusit sa-i implinesc lui Ciprian dorinta de a ajunge in SUA
- Nu am reusit sa-mi schimb apartamentul cu unul mai mare

Viata la 36 de ani imi doresc sa fie:
- mai putin stresanta
- sa ma plimb mai mult
- sa petrec mai mult timp cu baietii mei
- sa-mi iau carnetul (in urmatoarea luna)
- sa ne mutam in alta casa
- sa-l cunosc pe primul meu finut, care sa fie sanatos