O seara cu fluturasi in stomac

As fi pastrat pentru mine seara de duminica, inchisa intr-o cutiuta magica in suflet, dar am citit la shoricika pe blog povestita aceeasi seara si...m-a emotionat sfarsitul. Pentru cei care nu stiu, duminica a fost concertul AC/DC, care a fost magnific...O seara intreaga am avut fluturasi in stomac... Am plecat de acolo plina de muzica in suflet si minte, incat am reusit doua zile dupa aceea (adica si azi) sa nu ma enervez indiferent ce s-a intamplat in jurul meu. Imi doresc sa am parte tot mai des de astfel de clipe si ...imi doresc...ca David sa simta cat mai repede frumusetea muzicii, indiferent ce gen va alege. Pentru ca am sa trec peste dorinta lui Ciprian ca David sa fie un rocker si o sa-l las sa-si formeze propria cultura muzicala. Eu cred ca muzica te alege....si daca e sa ii placa altceva, atunci asta e...Imi doresc doar sa reuseasca sa vibreze la muzica buna, indiferent ce inseamna asta pentru el. Si apropo de muzica...pe la 2 ani, David isi alegea singura muzica la un radio pe care il aveam in dormitor. Erau seri cand ma tinea si cate o ora pe cate un post de radio pe care se difuza jazz sau muzica simfonica. Acum vreo cateva saptamani, dupa cateva zile petrecute la Ploiesti, la bunici, mi-a spus ca el danseaza ca Michael Jackson si de atunci cum aude o melodie de a lui vine repede si-mi spune si incepe sa danseaza....inca nu ca MJ, din fericire!!!!

Regrete

In ultimele zile o alergie care se lipeste de mine cand ma astept mai putin imi da motive in plus de stres. De parca nu as avea oricum destule...Acum stau sa ma gandesc de ce am inceput cu alergia, pentru ca gandurile mele se cocotau sa iasa afara in cu totul alta directie, sau asa aveam impresia. As fi vrut sa povestesc despre regrete, dezamagiri si doruri. Mi-e dor de mine, de perioada in care-mi placea sa zambesc mai mult, sa-mi gasesc motive de fericire in lucruri si gesturi marunte, pe care acum incerc sa le ghicesc in persoanele de langa mine. Mi-e dor de mirosul de bebelus al lui David si regret ca nu-l voi mai simti niciodata atat de pregnant in nari si ma rascolesc dorurile mele vechi, profunde si dureroase. Acele doruri ce-mi apasa pe suflet atat de greu uneori de mi-l simt strivit ca de-o bucata enorma de beton. Ma inconjor de lucruri grele care-mi apasa retina mai tare decat multe alte lucruri frumoase din care m-as putea hrani. De ce sunt trista? Pentru ca in ultimele zile am vazut cum viata se schimba intr-o clipa si cat de "deasa" este suferinta. Trei femei au ajuns la spital pentru cateva zile, una era gravida in 7 luni si se gandea probabil in fiecare clipa cum va arata fetita ei. Acum este intr-un cosciug alaturi de bebelusul ei, iar de maine vor fi impreuna, ingropate pentru vecie. O alta femeie era insarcinata in doar cateva luni si a ajuns la spital pentru serclaj...Isi dorea cu disperare copilul, acum daca va supravietui, a pierdut orice sansa de a deveni mama. Plang si regret. Regret ca nu reusesc sa inteleg de ce trebuie sa se intample astfel de tragedii. Poate ca daca as intelege nu ar mai durea atat de tare...sau poate ca da.

1 mai?

Desi am crescut si mi-am petrecut adolescenta in anii comunisti, 1 mai nu are in sufletul meu nici o rezonanta...nici de rau, nici de frumos. Nimic. Asa ca nu inteleg de ce ar fi trebuit ca sambata sa merg la mare, sa sarbatoresc altfel decat sambata trecuta sau decat cea viitoare...Asa ca nu am iesit din programul normal al unui weekend petrecut cu David in Bucuresti: cumparaturi si plimbari in parc cu bicicleta. A fost insa o exceptie: am mancat de la pachetel, iar David a fost tare incantat sa manance pe banca. Oricum, noua noastra incantare este noua bicicleta...”de baiat mare” asa cum ii place lui David sa spuna. Or sa vina si pozele in curand