Regrete

In ultimele zile o alergie care se lipeste de mine cand ma astept mai putin imi da motive in plus de stres. De parca nu as avea oricum destule...Acum stau sa ma gandesc de ce am inceput cu alergia, pentru ca gandurile mele se cocotau sa iasa afara in cu totul alta directie, sau asa aveam impresia. As fi vrut sa povestesc despre regrete, dezamagiri si doruri. Mi-e dor de mine, de perioada in care-mi placea sa zambesc mai mult, sa-mi gasesc motive de fericire in lucruri si gesturi marunte, pe care acum incerc sa le ghicesc in persoanele de langa mine. Mi-e dor de mirosul de bebelus al lui David si regret ca nu-l voi mai simti niciodata atat de pregnant in nari si ma rascolesc dorurile mele vechi, profunde si dureroase. Acele doruri ce-mi apasa pe suflet atat de greu uneori de mi-l simt strivit ca de-o bucata enorma de beton. Ma inconjor de lucruri grele care-mi apasa retina mai tare decat multe alte lucruri frumoase din care m-as putea hrani. De ce sunt trista? Pentru ca in ultimele zile am vazut cum viata se schimba intr-o clipa si cat de "deasa" este suferinta. Trei femei au ajuns la spital pentru cateva zile, una era gravida in 7 luni si se gandea probabil in fiecare clipa cum va arata fetita ei. Acum este intr-un cosciug alaturi de bebelusul ei, iar de maine vor fi impreuna, ingropate pentru vecie. O alta femeie era insarcinata in doar cateva luni si a ajuns la spital pentru serclaj...Isi dorea cu disperare copilul, acum daca va supravietui, a pierdut orice sansa de a deveni mama. Plang si regret. Regret ca nu reusesc sa inteleg de ce trebuie sa se intample astfel de tragedii. Poate ca daca as intelege nu ar mai durea atat de tare...sau poate ca da.