luni, 29 martie 2010

Iepurasul bogat de Paste

Nu mai tin minte ce imi doream cand eram mica de la Iepuras...dar cred ca ceva simbolic...poate niste dulciuri. David are insa o lista intreaga, iar la nici unul din puncte nu are trecute dulciuri, pentru ca alea crede ca trebuie sa vina oricum. David vrea soricei care se joaca prin labirint, dinozauri "tebuie sa fie vezi" (adica verzi) si sa faca oua, si un robot care se transforma. Toate sunt reclame pe Disney si costa foooarte mult. Iar ceea ce este si mai grav este ca David se plictiseste in 2-3 zile de aceste jucarii. Pot sa fac o petitie pentru interzicerea reclamelor la jucarii?

miercuri, 17 martie 2010

Nu e o poveste trista

"Mami, am fost la tataie si i-am dus bomboane". Asa probabil mi-ar fi spus David azi daca bunicul meu, tataie cum ii spuneam toti, nepoti sau stranepoti, ar mai fi trait. Tataie insa de o saptamana nu mai este printre noi. Am promis ca nu o sa scriu prea des lucruri triste aici, dar povestea lui tataie nu e trista, pentru ca bunicul meu a trait 84 de ani ca un copil rasfatat al familiei. A avut o poveste de viata ce pare desprinsa din romanele pe care le citeam in copilarie si care m-au marcat. S-a nascut in familia unor mici industriasi din Ploiesti care a trecut printr-un sir de tragedii care au lasat semne adanci. Primii doi copii le-au murit de mici de tuse convulsiva, a treia o fata, despre care toata lumea spunea ca era foarte frumoasa si firava ca un inger, a murit la 21 de ani de TBC. Bunicul meu avea doar 9 ani atunci, iar mama lui, disperata, a hotarat sa-l protejeze cu orice pret pentru a nu-l pierde si pe el. A fost tinut in puf, nu a fost dat prea mult la scoala, ca sa nu-l "epuizeze" invatatul. Cand a venit vremea insuratoarei, mama lui a luat la colindat satele in cautarea unei fecioare de la tara, cu sange proaspat, cu bani si de familie buna, pe care sa o faca fata de oras. Bunica mea avea 16 ani, era fata de primar, orfana de mama.A fost tocmita de sotie mai ceva ca in Ciuleandra, pentru ca ea si-a vazut sotul cand parintii batusera deja palma. S-au casatorit, au avut patru fete impreuna si o casnicie de 61 de ani. Tataie a reusit apoi, pe fiecare pe rand, sa ne faca sa-l rasfatam. Era frumos, sensibil si primea orice cadou cu o bucurie pe care noi, adultii o pierdem imediat ce trecem granita copilariei. Cand eram mica, tin minte ca oriunde ma duceam trebuia sa iau un cadou pentru tataie. Era o bucurie sa-i vad fata cand ii dadeam cadoul. Dar nu eram doar eu asa, toata lumea ii facea cadouri. David, cat e el de mic, cand ii spuneam ca mergem la tataie, se ducea si lua o bomboana sau un biscuite ca sa aiba sa-i dea lui. E un lucru inexplicabil pentru ca nu tin minte ca el sa fi cerut aceste mici atentii. E curios cum vremurile au trecut peste tataie fara sa-l atinga. Comunistii l-au considerat ghiabur si i-au luat averea, lasandu-i doar casa in care a locuit toata viata. A fost apoi obligat sa se angajeze, pentru ca altfel era considerat trantor (nu mai stiu excat care era termenul folosit de comunisti pentru cei care nu lucrau). Dar de fiecare data altcineva se agita pentru el, in tinerete sotia, apoi si fetele lui. El trecea peste toate acestea fara sa-i pese. nu l-am auzit certandu-se sau jignind pe cineva. De la el am invatat sa apreciez lucrurile marunte, cum trebuie bauta elegant o cafea (in cescute mici, fierbinte si savurata). Pentru mine, saptamana trecuta a murit nu doar tataie, ci si ultimul boier al familiei mele. Sunt convinsa ca acolo, in ceruri ii invata pe ingeri sa bea elegant cafeaua.

joi, 4 martie 2010

Nimic cald

Au trecut mult prea multe zile de cand nu am mai postat aici. O perioada in care singurele clipe frumoase ale familiei noastre au fost cele cu David. Zambetul lui si prostioarele lui sunt cele care ne-au readus pe linia de plutire. Viata noastra a fost ca vremea: friguroasa, cu multi nori, viscol si noroi. Speram intr-o primavara vesela cu mult soare. Ceea ce va dorim si voua. Revenim cu primii ghiocei adevarati...