Lene de toamna

O lene de toamna, cu ploi si vantin suflet si minte. M-a apucat acum vreo doua saptamani si nu reusesc sa ma scutur de ea. Diminetile in care zgribulita il iau pe David de manuta si-l duc la gradi, intoarcerea acasa dupa aceea cu amprenta calda a manutei lui inca prezenta in causul palmei nu reusesc decat sa-mi produca o usoara zbatere a sufletului... din lene. Si totusi, de azi amintirile incep sa-mi navaleasca in suflet. Peste exact o saptamana se fac 4 ani de cand Dumnezeu a adus miracolul in viata mea. E primul an in care cred ca David va simti cu toata fiinta lui ca e ziua lui. Are pregatita o petrecere, unde altundeva daca nu la McDonald s, si sper din tot sufletul sa se distreze grozav, pentru ca si eu si Ciprian incercam sa-i oferim toate ingredientele necesare. Ce pot sa spun la ora actuala e ca eu am emotii de pe-acum.
Acum, despre gradi...David s-a obisnuit, ii place. Asta nu inseamna insa, ca nu-mi mai spune dimineata ca o sa-i fie dor de mine, iar la sfarsit de saptamana sa nu fie extrem de incantat ca ”avem doua zile libere, in care stam cu totii impreuna si nu merge nimeni la gardi sau la serviciu”. Si-a facut prieteni la gradi, cei mai multi sunt mai mari ca el. Are si un coleg cu care nu se intelege, au avut probabil ceva de impartit pentru ca acum se imbrancesc daca sunt alaturi, asa ca doamna educatoare i-a separat. Avem si doua iubiri ce se infiripa. David şi Casi, o fetita mica, blonda, care a plans chiar mai mult decat el in primele saptamani de gradi. Probabil ca aceasta suferinta i-a apropiat, pentru ca sunt prieteni buni. Cealalalta iubire este mult mai profunda. David o iubeste pe domnisoara educatoare, o tanara draguta, care ii rasfata pe copii, care-i pupa cand fac ceva bine si care ii ia in brate atunci cand sunt suparati si trebuie consolati. Este o tanara deosebita, care cred ca va ramane in memoria lui David adanc intiparita.
Din peripetiile lui David la gradi o sa revin cu alte povestiri, acum le-am aruncat pe toate, parca in viteza.