vineri, 30 iulie 2010

primele lectii de inot











Vacanta aceasta a insemnat ceva nou pentru David si bineinteles ca si pentru noi. A incercat pentru prima data colacul. Dupa multe rugaminti din partea noastra, pentru ca el se juca cu colacul doar pe uscat, David a acceptat sa intre in piscina. A acceptat chiar si cateva sfaturi de la Ciprian si.... a ridicat picioarele de pe pamant.Eu eram in culmea fericirii! Sa-l vad pe David in piscina dand din picioruse. Dupa cateva minute a prins si mai mult curaj si a inceput baiatul meu sa faca sarituri in piscina...In prima zi totul a fost bine. In a doua zi insa stateam eu calma in balconul camerei care dadea chiar la piscina unde David si Ciprian se jucau, cand la un moment dat, il vad pe David singur in piscina. Nu m-am ingrijorat pentru ca mi-am inchipuit ca barbati-miu fumeaza pe margine, zona care nu se vedea din balcon. Il vad pe David cum se ridica pe treapta de la marginea piscinei si se arunca in apa, nimerind insa cu capul in jos si piciorusele in sus. Nu vreti sa stiti ce am simtit. Am transpirat instantaneu si nu reuseam sa imi dau seama ce sa fac mai repede: sa tip, desi nu credeam ca cineva poate sa-si dea seama ce vreau, sa ma arunc de la balcon (eram la etajul 2 si nimeream in niste boscheti). Din fericire, in acelasi timp l-am vazut pe Ciprian aruncandu-se in piscina (saracul se intinse cat era de mare in piscina de cativa metri patrati intr-o apa care avea doar 40 de cm) si pe David reusind singur sa se intoarca. Pare tragic si asa au fost cateva secunde pentru mine, dar nu a fost asa. David nici macar nu a plans. Noua insa cred ca ne-au iesit instantaneu vreo cateva fire de par albe.