David a dansat calusarii

A trecut mult timp de cand nu am mai scris. Intre timp, David a incheiat primul lui an la gradinita. A invatat multe lucruri frumoase, si-a facut prieteni si ...a invatat sa danseze calusarii. La serbarea de sfarsit de an, aproape ca am plans de emotie cand mi-am vazut baiatul pe scena dansand. Doamne, in acele clipe mi-am dat seama ca oricate probleme am in viata, daca imi vad copilul zambind fericit, inseamna ca merita....Merita sa fac sacrificii, sa ma zbat, sa sufar, pentru ca zambetul sau imbratisarea lui David ma fac sa uit. Cand am postat pe facebook poze de la serbare am scris ca asa a aratat ziua mea perfecta si asa a fost. Copilul e acea parte frumoasa din viata care acopera tot ce e urat.
Cum a fost David la serbare? Perfect. Chiar daca s-a incurcat la poezia pe care cu doua seri inainte mi-o spusese perfect si pe care o repetam zilnic de o luna, chiar daca uita sa cante, chiar daca s-a foit continuu pe bancuta. Am savurat fiecare clipa. Minunata

Ce ne-au lovit bolile!

Nu au trecut doua luni de gradinita si David a reusit sa stea aproape jumatate din perioada acasa. Bolnav. Stiam de cand am hotarat sa-l dau la gradinita ca se va imbolnavi, pentru ca toate cunostintele asta imi spuneau: ”O sa vezi, acum! Toate bolile o sa le faca. Pregateste-te!”. Eu insa speram ca David cu sistemul lui imunitar bun sa nu ia chiar toate bolile. Ei, da! A inceput cu o raceala, banala, am spus eu, care dupa un scurt tratament acasa, mi-am trimis copilul din nou la gradi. Alte cateva zile, alta raceala, mai grava putin. Pana la urma am ajuns la doctor. Diagnosticul: bronsita. Au urmat doua zile cu temperatura mare, tuse si tot tacamul aferent acestei boli. Dar, nici nu s-a terminat bine bronsita si ne pregateam de gradi, ca pe David il dor urechile. Alt doctor, alta vizita, alta boala, alt tratament. Acum avem otita. Tineti-ne pumnii. Suntem aproape vindecati si peste cateva zile mergem la un nou control. Pe 6 decembrie, Mosul ar trebui sa ne duca la gradinita. Macar serbarea de Mos Craciun sa o prindem si noi....

P.S. Cine spune ca parintii aduc boli copiilor greseste. David a reusit sa ne imbolnaveasca pe toti din familie.

Lene de toamna

O lene de toamna, cu ploi si vantin suflet si minte. M-a apucat acum vreo doua saptamani si nu reusesc sa ma scutur de ea. Diminetile in care zgribulita il iau pe David de manuta si-l duc la gradi, intoarcerea acasa dupa aceea cu amprenta calda a manutei lui inca prezenta in causul palmei nu reusesc decat sa-mi produca o usoara zbatere a sufletului... din lene. Si totusi, de azi amintirile incep sa-mi navaleasca in suflet. Peste exact o saptamana se fac 4 ani de cand Dumnezeu a adus miracolul in viata mea. E primul an in care cred ca David va simti cu toata fiinta lui ca e ziua lui. Are pregatita o petrecere, unde altundeva daca nu la McDonald s, si sper din tot sufletul sa se distreze grozav, pentru ca si eu si Ciprian incercam sa-i oferim toate ingredientele necesare. Ce pot sa spun la ora actuala e ca eu am emotii de pe-acum.
Acum, despre gradi...David s-a obisnuit, ii place. Asta nu inseamna insa, ca nu-mi mai spune dimineata ca o sa-i fie dor de mine, iar la sfarsit de saptamana sa nu fie extrem de incantat ca ”avem doua zile libere, in care stam cu totii impreuna si nu merge nimeni la gardi sau la serviciu”. Si-a facut prieteni la gradi, cei mai multi sunt mai mari ca el. Are si un coleg cu care nu se intelege, au avut probabil ceva de impartit pentru ca acum se imbrancesc daca sunt alaturi, asa ca doamna educatoare i-a separat. Avem si doua iubiri ce se infiripa. David şi Casi, o fetita mica, blonda, care a plans chiar mai mult decat el in primele saptamani de gradi. Probabil ca aceasta suferinta i-a apropiat, pentru ca sunt prieteni buni. Cealalalta iubire este mult mai profunda. David o iubeste pe domnisoara educatoare, o tanara draguta, care ii rasfata pe copii, care-i pupa cand fac ceva bine si care ii ia in brate atunci cand sunt suparati si trebuie consolati. Este o tanara deosebita, care cred ca va ramane in memoria lui David adanc intiparita.
Din peripetiile lui David la gradi o sa revin cu alte povestiri, acum le-am aruncat pe toate, parca in viteza.

Cine alege

Uneori am impresia ca uitam sa multumim Domnului pentru toate lucrurile pe care ni le daruieste si care noua ni se par marunte. Desi uneori face niste lucruri marete, care chiar te fac sa exclami ”E miracol de la Dumnezeu”. Am vazut azi pozele cu Amelia Antoniu pe scena la primul ei spectacol dupa ce in urma cu cateva luni nimeni nu-i dadea prea multe sanse de supravietuire. E fericita, canta din nou si mai mult decat atat e gravida. Amelia a luat un virus periculos din spitalul CF 2 si a fost la un pas de moarte. Dar si-a revenit...la fel cum si-a revenit si colega ei de suferinta, Alice. Alice a fost in sala de concerte ascultand-o cantand pe soprana. Cu o suferinta enorma in ochi insa. Ei doctorii i-au taiat speranta de a putea avea un copil vreodata. Si brusc am vazut cele doua tablouri decise de Sus, ca o alegere....Amelia intr-o echipa, Alice in cealalta...Pentru ca Dumnezeu a ales...asa cum face intotdeuna!

S-a plictisit de gradi

Am inceput lupta. Toti imi spuneau ca voi trece prin asta, dar speram sa nu fie asa. David plange si nu mai vrea la gradi. S-a plictist dupa 3 zile. In seara asta a adormit plangand. Imi spune ca vrea sa stea acasa, ca nu-i place la gradi, ca e galagie, ca nu se joaca copiii cu el, ca sta doar pe scaunel, ca nu vrae sa doarma, ca ii e tare dor de mine, de tati, de bunica si...de casa. Cred ca daca vrea mai gaseste cateva argumente ca sa-mi spuna de ce nu vrea sa se duca la gradi, iar argumentele mele nu sunt credibile in mintea lui. Deocamdata rezist cu stoicism si ma gandesc daca o sa tina mult. Ma ascund de el si plang, asa cum plang si cand ma intorc dimineata singura de la gradi, dupa ce-l las pe el acolo trist si plans.

Inceput de drum

David a pornit la inceputul acestei saptamani pe un nou drum. Sau cum spune Ciprian, a intrat in sistem, cel educational as completa eu. Mai simplu spus a inceput gradinita. Prima zi a fost neinchipuit de buna. David a mers la gradi, nu a plans, a vizitat dormitorul si spalatorul cu mine de mana si apoi a plecat in clasa asa cum e el deobicei: serios. Cand m-am dus sa-l iau, doamna educatoare mi-a spus ca a fost totul bine, David era un pic emotionat si un pic trist. Asa mi s-a parut. A doua zi: dimineata nu a vrut sa se trezeasca. "Mami, mi-e somn, veau sa dom, nu veau la gadi". Pana la urma s-a trezit si am plecat. Prima zi nu s-a repetat insa, cand m-am dus sa-l iau, educatoarea mi-a spus ca plansese un pic si nu dormise. Era un pic agitat. L-am pupat, l-am strans in brate si am incercat sa-l consolez. Vorbeam cu el in timp ce-l incaltam, iar el imi spunea ca a plans pentru ca-i era dor de mine. Brusc am auzit un plans sfasietor si doi parinti disperati care nu stiau cum sa-si potoleasca plodul. O fetita din grupa lui David, care fusese linistita pana atunci, in momentul in care si-a vazut parintii a inceput sa planga in hohote. Printre suspine le spunea ca ea nu mai vrea sa vina la gradinita, ca nu vrea sa stea fara ei. De dimineata o alta fetita era adusa la gradi plangand. Mamica ei mai mult o tara, iar cand a ajuns in dreptul clasei plansul se transformase intr-o tanguire disperata. Si as putea sa mai povestesc cateva scene asemanatoare vazute in doar doua zile. Ideea e ca mi se pare ca aceasta desprindere a copilul de casa este foarte grea pentru un micut care nu intelege de ce trebuie sa se duca la gradinita si mai ales de ce sa stea asa de mult acolo si de ce mami nu poate sa stea si ea acolo. As vrea sa inteleg ce se intampla in capsorul lor, pentru ca in seara asta David mi-a spus ca nu mai vrea la gradi, ca nu intelege de ce trebuie sa mearga si maine si sa stea asa de mult acolo, fara mine. "Mami mi se face tare dor de tine. Toata ziua nu te vad". Am incercat sa-i explic de ce trebuie sa mearga si ca nu e asa mult timp mai ales ca eu stau mai mult la serviciu decat sta el la gradi...Dar vedem ce mai e maine...o alta zi de mers la gradi. A treia zi.

P.S. Si in loc de La multi ani pe care nu am apucat sa-l spun vreodata in 14 septembrie, un mesaj catre ceruri Te iubesc, ingeras! Nu te voi uita niciodata si te voi cauta in ochii fiecarei fetite ce-mi iese in cale. Joaca-te frumos acolo sus! Mami

10 lucruri minunate

Oana mi-a dat o leapsa intersanta, conditie sa primesc un premiu de la ea, sa scriu 10 lucruri care-mi plac. Cum blogul este al celor trei Lohani o sa spun lucrurile care ne plac tuturor, in ordinea in care imi vin in minte:
- sa ne plimbam in parc si sa ne jucam impreuna
- diminetile cand, inainte de a ne ridica din pat, ne privim si ne zambim (eu si David)
- zilele la tara, departe de lumea dezlantuita
- desenele animate cu Tom si Jerry
- sa discutam si sa ne inchipuim cum va fi David mare
- sa il gadilam pe David si sa-i ascultam rasul cristalin
- sa cumparam jucarii si sa-i ducem lui David ”surprize”
- sa mergem in excursii impreuna
- sa mancam pizza si inghetata (iar tati - bere)
- sa primesc flori de la baietelul meu (iar cat de emotionat este atunci cand mi le intinde ma face sa banuiesc ca si lui ii place sa-mi aduca cadouri)

Astea sunt cateva din cele mai importante nimicuri ale noastre. Poate ne spune si
Alex ce mai face Maia ca tot a cam uitat sa ne tina la curent cu descoperirile din lumea parintilor
iar Alexandra....exasperanta cerere de poze cu Patrunjel (dar vreau sa stiu ce contine lista ei).
Tudor prin mama lui, Roxana ar putea sa-si spuna preferintele, iar de la David un mesaj ”poate ne jucam si noi candva, pana sa ne dea mustata”