Liniste?

Bine ca a venit toamna si pot sa stau cu ferestra inchisa! Asta este gandul care mi-a umblat toata ziua prin cap, pentru ca ziua mea libera luata pentru a invata a fost un cosmar: cand nu se auzeau de afara manele, claxona cineva sau o mamica isi striga disperata copilul neasculator, apoi doi vecini au inceput chiar sub geamul meu (si stau la etajul doi) sa discute despre preturi, cat de grea e viata si ...iar manele. Bufnesc direct pe fereastra mea si imi strapung creierul, de data aceasta se aud dintr-o masina. Soferul, cu geamurile dschise si muzica data la maximum isi asteapta fata sa o duca la un suc unde sa asculte, probabil tot manele. Pleaca si eu ma intorc la prietenul Menger (nu conteaza cine e, dar nu a scris manele). Credeti ca acum am liniste? Tocmai asist, fara voia mea, la o discutie dintre o mama care-si roaga odorul sa vina in casa pentru ca i-a pregatit masa. El zice ca mai sta, iar ea insista. Cred ca ma duc sa-l duc eu la masa...poate asa am parte de liniste...

Sunt o mica vedeta

Vreau muzica

Astazi am realizat ca am uitat sa ascult muzica. De ceva timp lumea mea a devenit mai putin...muzicala. Cu exceptia catorva concerte la care am fost in ultimele luni, nu mai ascult muzica. Si incet, incet lumea mea a devenit mai trista, mai urata si poate mai putin sensibila. Stau si analizez de ce nu ascult mai multa muzica, indiferent de unde vine ea: pentru ca la job nu pot, nu am cum si nici dispozitia. Acasa dau cum ajung televizorul pe stiri, pentru ca daca inainte obisnuiam sa trebaluiesc prin casa pe muzica, acum ”trebuie” sa mai ascult o stire. Chiar si in masina, daca drumul dureaza mai mult, tot pe un radio cu stiri imi vine sa dau(ca sa nu ratez ceva important). Pe strada nu suport sa nu aud ce se intampla in jurul meu si sa merg cu castile pe urechi.
Nu e normal.Cred ca multi neuroni mi-au plecat deja de-acasa, suparati de-atatea stiri fara nici un pic de muzicalitate. Gata! Trebuie sa iau masuri. De-acum in fiecare zi trebuie sa-mi iau portia de muzica. Asta am hotarat, dar cand si cum fac loc muzicii in programul meu? Pentru inceput..imi cumpar (sau cineva de pe-aici vede si imi face cadou) o pereche de casti dragute (nu roz ca mi le fura Oana) si voi asculta toate melodiile puse pe facebook de altii, de prietenii si amicii mei, pentru ca de cele mai multe ori avem gusturi muzicale asemanatoare.

primele lectii de inot

Vacanta aceasta a insemnat ceva nou pentru David si bineinteles ca si pentru noi. A incercat pentru prima data colacul. Dupa multe rugaminti din partea noastra, pentru ca el se juca cu colacul doar pe uscat, David a acceptat sa intre in piscina. A acceptat chiar si cateva sfaturi de la Ciprian si.... a ridicat picioarele de pe pamant.Eu eram in culmea fericirii! Sa-l vad pe David in piscina dand din picioruse. Dupa cateva minute a prins si mai mult curaj si a inceput baiatul meu sa faca sarituri in piscina...In prima zi totul a fost bine. In a doua zi insa stateam eu calma in balconul camerei care dadea chiar la piscina unde David si Ciprian se jucau, cand la un moment dat, il vad pe David singur in piscina. Nu m-am ingrijorat pentru ca mi-am inchipuit ca barbati-miu fumeaza pe margine, zona care nu se vedea din balcon. Il vad pe David cum se ridica pe treapta de la marginea piscinei si se arunca in apa, nimerind insa cu capul in jos si piciorusele in sus. Nu vreti sa stiti ce am simtit. Am transpirat instantaneu si nu reuseam sa imi dau seama ce sa fac mai repede: sa tip, desi nu credeam ca cineva poate sa-si dea seama ce vreau, sa ma arunc de la balcon (eram la etajul 2 si nimeream in niste boscheti). Din fericire, in acelasi timp l-am vazut pe Ciprian aruncandu-se in piscina (saracul se intinse cat era de mare in piscina de cativa metri patrati intr-o apa care avea doar 40 de cm) si pe David reusind singur sa se intoarca. Pare tragic si asa au fost cateva secunde pentru mine, dar nu a fost asa. David nici macar nu a plans. Noua insa cred ca ne-au iesit instantaneu vreo cateva fire de par albe.

Ce mica-i vacanta mare!

De cateva minute mi se tot plimba prin minte versurile melodiei "Ce mica-i vacanta mare/Si ce dor mi-a fost de ea..." si chiar mi-e dor de o vacanta adevarata si nu furata, cum mi se par de cativa ani concediile de vara, in care-mi planific fiecare zi. As vrea sa pot sa ma plictisesc, macar vreo saptamana. Sa zac la tara, alaturi de David, sa ne jucam, sa ne balacim si sa ne stropim cu apa din piscina lui mica....sa fiu o femeie casnica. Cum suna asta! Vreau sa pot sa termin cartile pe care mi le-am pus deoparte pentru "atunci cand voi avea timp", sa vad toate filmele ratate, sa stau la barfa cu prietenii o zi intreaga.....si ma opresc aici, pentru ca iar imi spun frustrarile. Mai bine povestesc despre David si despre noua mea iubire, finuta mea. Cel mai recent lucru dulce pe care mi l-a spus David a fost "Mami, eu te iubesc cel mai mult pe tine, iar tu il iubesti cel mai tare pe David". Acum e la tara si in seara asta cand am vorbit la telefon mi-a explicat ca el e ocupat, face treaba cu bunu in gradina: "Nu pot mami sa stau sa vorbesc cu tine, ca bunu nu se descurca fara mine in gradina".Asa ca macar baiatul meu traieste o vacanta mare.....mare si frumoasa.

O seara cu fluturasi in stomac

As fi pastrat pentru mine seara de duminica, inchisa intr-o cutiuta magica in suflet, dar am citit la shoricika pe blog povestita aceeasi seara si...m-a emotionat sfarsitul. Pentru cei care nu stiu, duminica a fost concertul AC/DC, care a fost magnific...O seara intreaga am avut fluturasi in stomac... Am plecat de acolo plina de muzica in suflet si minte, incat am reusit doua zile dupa aceea (adica si azi) sa nu ma enervez indiferent ce s-a intamplat in jurul meu. Imi doresc sa am parte tot mai des de astfel de clipe si ...imi doresc...ca David sa simta cat mai repede frumusetea muzicii, indiferent ce gen va alege. Pentru ca am sa trec peste dorinta lui Ciprian ca David sa fie un rocker si o sa-l las sa-si formeze propria cultura muzicala. Eu cred ca muzica te alege....si daca e sa ii placa altceva, atunci asta e...Imi doresc doar sa reuseasca sa vibreze la muzica buna, indiferent ce inseamna asta pentru el. Si apropo de muzica...pe la 2 ani, David isi alegea singura muzica la un radio pe care il aveam in dormitor. Erau seri cand ma tinea si cate o ora pe cate un post de radio pe care se difuza jazz sau muzica simfonica. Acum vreo cateva saptamani, dupa cateva zile petrecute la Ploiesti, la bunici, mi-a spus ca el danseaza ca Michael Jackson si de atunci cum aude o melodie de a lui vine repede si-mi spune si incepe sa danseaza....inca nu ca MJ, din fericire!!!!

Regrete

In ultimele zile o alergie care se lipeste de mine cand ma astept mai putin imi da motive in plus de stres. De parca nu as avea oricum destule...Acum stau sa ma gandesc de ce am inceput cu alergia, pentru ca gandurile mele se cocotau sa iasa afara in cu totul alta directie, sau asa aveam impresia. As fi vrut sa povestesc despre regrete, dezamagiri si doruri. Mi-e dor de mine, de perioada in care-mi placea sa zambesc mai mult, sa-mi gasesc motive de fericire in lucruri si gesturi marunte, pe care acum incerc sa le ghicesc in persoanele de langa mine. Mi-e dor de mirosul de bebelus al lui David si regret ca nu-l voi mai simti niciodata atat de pregnant in nari si ma rascolesc dorurile mele vechi, profunde si dureroase. Acele doruri ce-mi apasa pe suflet atat de greu uneori de mi-l simt strivit ca de-o bucata enorma de beton. Ma inconjor de lucruri grele care-mi apasa retina mai tare decat multe alte lucruri frumoase din care m-as putea hrani. De ce sunt trista? Pentru ca in ultimele zile am vazut cum viata se schimba intr-o clipa si cat de "deasa" este suferinta. Trei femei au ajuns la spital pentru cateva zile, una era gravida in 7 luni si se gandea probabil in fiecare clipa cum va arata fetita ei. Acum este intr-un cosciug alaturi de bebelusul ei, iar de maine vor fi impreuna, ingropate pentru vecie. O alta femeie era insarcinata in doar cateva luni si a ajuns la spital pentru serclaj...Isi dorea cu disperare copilul, acum daca va supravietui, a pierdut orice sansa de a deveni mama. Plang si regret. Regret ca nu reusesc sa inteleg de ce trebuie sa se intample astfel de tragedii. Poate ca daca as intelege nu ar mai durea atat de tare...sau poate ca da.