S-a plictisit de gradi

Am inceput lupta. Toti imi spuneau ca voi trece prin asta, dar speram sa nu fie asa. David plange si nu mai vrea la gradi. S-a plictist dupa 3 zile. In seara asta a adormit plangand. Imi spune ca vrea sa stea acasa, ca nu-i place la gradi, ca e galagie, ca nu se joaca copiii cu el, ca sta doar pe scaunel, ca nu vrae sa doarma, ca ii e tare dor de mine, de tati, de bunica si...de casa. Cred ca daca vrea mai gaseste cateva argumente ca sa-mi spuna de ce nu vrea sa se duca la gradi, iar argumentele mele nu sunt credibile in mintea lui. Deocamdata rezist cu stoicism si ma gandesc daca o sa tina mult. Ma ascund de el si plang, asa cum plang si cand ma intorc dimineata singura de la gradi, dupa ce-l las pe el acolo trist si plans.

Inceput de drum

David a pornit la inceputul acestei saptamani pe un nou drum. Sau cum spune Ciprian, a intrat in sistem, cel educational as completa eu. Mai simplu spus a inceput gradinita. Prima zi a fost neinchipuit de buna. David a mers la gradi, nu a plans, a vizitat dormitorul si spalatorul cu mine de mana si apoi a plecat in clasa asa cum e el deobicei: serios. Cand m-am dus sa-l iau, doamna educatoare mi-a spus ca a fost totul bine, David era un pic emotionat si un pic trist. Asa mi s-a parut. A doua zi: dimineata nu a vrut sa se trezeasca. "Mami, mi-e somn, veau sa dom, nu veau la gadi". Pana la urma s-a trezit si am plecat. Prima zi nu s-a repetat insa, cand m-am dus sa-l iau, educatoarea mi-a spus ca plansese un pic si nu dormise. Era un pic agitat. L-am pupat, l-am strans in brate si am incercat sa-l consolez. Vorbeam cu el in timp ce-l incaltam, iar el imi spunea ca a plans pentru ca-i era dor de mine. Brusc am auzit un plans sfasietor si doi parinti disperati care nu stiau cum sa-si potoleasca plodul. O fetita din grupa lui David, care fusese linistita pana atunci, in momentul in care si-a vazut parintii a inceput sa planga in hohote. Printre suspine le spunea ca ea nu mai vrea sa vina la gradinita, ca nu vrea sa stea fara ei. De dimineata o alta fetita era adusa la gradi plangand. Mamica ei mai mult o tara, iar cand a ajuns in dreptul clasei plansul se transformase intr-o tanguire disperata. Si as putea sa mai povestesc cateva scene asemanatoare vazute in doar doua zile. Ideea e ca mi se pare ca aceasta desprindere a copilul de casa este foarte grea pentru un micut care nu intelege de ce trebuie sa se duca la gradinita si mai ales de ce sa stea asa de mult acolo si de ce mami nu poate sa stea si ea acolo. As vrea sa inteleg ce se intampla in capsorul lor, pentru ca in seara asta David mi-a spus ca nu mai vrea la gradi, ca nu intelege de ce trebuie sa mearga si maine si sa stea asa de mult acolo, fara mine. "Mami mi se face tare dor de tine. Toata ziua nu te vad". Am incercat sa-i explic de ce trebuie sa mearga si ca nu e asa mult timp mai ales ca eu stau mai mult la serviciu decat sta el la gradi...Dar vedem ce mai e maine...o alta zi de mers la gradi. A treia zi.

P.S. Si in loc de La multi ani pe care nu am apucat sa-l spun vreodata in 14 septembrie, un mesaj catre ceruri Te iubesc, ingeras! Nu te voi uita niciodata si te voi cauta in ochii fiecarei fetite ce-mi iese in cale. Joaca-te frumos acolo sus! Mami

10 lucruri minunate

Oana mi-a dat o leapsa intersanta, conditie sa primesc un premiu de la ea, sa scriu 10 lucruri care-mi plac. Cum blogul este al celor trei Lohani o sa spun lucrurile care ne plac tuturor, in ordinea in care imi vin in minte:
- sa ne plimbam in parc si sa ne jucam impreuna
- diminetile cand, inainte de a ne ridica din pat, ne privim si ne zambim (eu si David)
- zilele la tara, departe de lumea dezlantuita
- desenele animate cu Tom si Jerry
- sa discutam si sa ne inchipuim cum va fi David mare
- sa il gadilam pe David si sa-i ascultam rasul cristalin
- sa cumparam jucarii si sa-i ducem lui David ”surprize”
- sa mergem in excursii impreuna
- sa mancam pizza si inghetata (iar tati - bere)
- sa primesc flori de la baietelul meu (iar cat de emotionat este atunci cand mi le intinde ma face sa banuiesc ca si lui ii place sa-mi aduca cadouri)

Astea sunt cateva din cele mai importante nimicuri ale noastre. Poate ne spune si
Alex ce mai face Maia ca tot a cam uitat sa ne tina la curent cu descoperirile din lumea parintilor
iar Alexandra....exasperanta cerere de poze cu Patrunjel (dar vreau sa stiu ce contine lista ei).
Tudor prin mama lui, Roxana ar putea sa-si spuna preferintele, iar de la David un mesaj ”poate ne jucam si noi candva, pana sa ne dea mustata”

Liniste?

Bine ca a venit toamna si pot sa stau cu ferestra inchisa! Asta este gandul care mi-a umblat toata ziua prin cap, pentru ca ziua mea libera luata pentru a invata a fost un cosmar: cand nu se auzeau de afara manele, claxona cineva sau o mamica isi striga disperata copilul neasculator, apoi doi vecini au inceput chiar sub geamul meu (si stau la etajul doi) sa discute despre preturi, cat de grea e viata si ...iar manele. Bufnesc direct pe fereastra mea si imi strapung creierul, de data aceasta se aud dintr-o masina. Soferul, cu geamurile dschise si muzica data la maximum isi asteapta fata sa o duca la un suc unde sa asculte, probabil tot manele. Pleaca si eu ma intorc la prietenul Menger (nu conteaza cine e, dar nu a scris manele). Credeti ca acum am liniste? Tocmai asist, fara voia mea, la o discutie dintre o mama care-si roaga odorul sa vina in casa pentru ca i-a pregatit masa. El zice ca mai sta, iar ea insista. Cred ca ma duc sa-l duc eu la masa...poate asa am parte de liniste...

Sunt o mica vedeta

Vreau muzica

Astazi am realizat ca am uitat sa ascult muzica. De ceva timp lumea mea a devenit mai putin...muzicala. Cu exceptia catorva concerte la care am fost in ultimele luni, nu mai ascult muzica. Si incet, incet lumea mea a devenit mai trista, mai urata si poate mai putin sensibila. Stau si analizez de ce nu ascult mai multa muzica, indiferent de unde vine ea: pentru ca la job nu pot, nu am cum si nici dispozitia. Acasa dau cum ajung televizorul pe stiri, pentru ca daca inainte obisnuiam sa trebaluiesc prin casa pe muzica, acum ”trebuie” sa mai ascult o stire. Chiar si in masina, daca drumul dureaza mai mult, tot pe un radio cu stiri imi vine sa dau(ca sa nu ratez ceva important). Pe strada nu suport sa nu aud ce se intampla in jurul meu si sa merg cu castile pe urechi.
Nu e normal.Cred ca multi neuroni mi-au plecat deja de-acasa, suparati de-atatea stiri fara nici un pic de muzicalitate. Gata! Trebuie sa iau masuri. De-acum in fiecare zi trebuie sa-mi iau portia de muzica. Asta am hotarat, dar cand si cum fac loc muzicii in programul meu? Pentru inceput..imi cumpar (sau cineva de pe-aici vede si imi face cadou) o pereche de casti dragute (nu roz ca mi le fura Oana) si voi asculta toate melodiile puse pe facebook de altii, de prietenii si amicii mei, pentru ca de cele mai multe ori avem gusturi muzicale asemanatoare.

primele lectii de inot

Vacanta aceasta a insemnat ceva nou pentru David si bineinteles ca si pentru noi. A incercat pentru prima data colacul. Dupa multe rugaminti din partea noastra, pentru ca el se juca cu colacul doar pe uscat, David a acceptat sa intre in piscina. A acceptat chiar si cateva sfaturi de la Ciprian si.... a ridicat picioarele de pe pamant.Eu eram in culmea fericirii! Sa-l vad pe David in piscina dand din picioruse. Dupa cateva minute a prins si mai mult curaj si a inceput baiatul meu sa faca sarituri in piscina...In prima zi totul a fost bine. In a doua zi insa stateam eu calma in balconul camerei care dadea chiar la piscina unde David si Ciprian se jucau, cand la un moment dat, il vad pe David singur in piscina. Nu m-am ingrijorat pentru ca mi-am inchipuit ca barbati-miu fumeaza pe margine, zona care nu se vedea din balcon. Il vad pe David cum se ridica pe treapta de la marginea piscinei si se arunca in apa, nimerind insa cu capul in jos si piciorusele in sus. Nu vreti sa stiti ce am simtit. Am transpirat instantaneu si nu reuseam sa imi dau seama ce sa fac mai repede: sa tip, desi nu credeam ca cineva poate sa-si dea seama ce vreau, sa ma arunc de la balcon (eram la etajul 2 si nimeream in niste boscheti). Din fericire, in acelasi timp l-am vazut pe Ciprian aruncandu-se in piscina (saracul se intinse cat era de mare in piscina de cativa metri patrati intr-o apa care avea doar 40 de cm) si pe David reusind singur sa se intoarca. Pare tragic si asa au fost cateva secunde pentru mine, dar nu a fost asa. David nici macar nu a plans. Noua insa cred ca ne-au iesit instantaneu vreo cateva fire de par albe.