Ce mica-i vacanta mare!

De cateva minute mi se tot plimba prin minte versurile melodiei "Ce mica-i vacanta mare/Si ce dor mi-a fost de ea..." si chiar mi-e dor de o vacanta adevarata si nu furata, cum mi se par de cativa ani concediile de vara, in care-mi planific fiecare zi. As vrea sa pot sa ma plictisesc, macar vreo saptamana. Sa zac la tara, alaturi de David, sa ne jucam, sa ne balacim si sa ne stropim cu apa din piscina lui mica....sa fiu o femeie casnica. Cum suna asta! Vreau sa pot sa termin cartile pe care mi le-am pus deoparte pentru "atunci cand voi avea timp", sa vad toate filmele ratate, sa stau la barfa cu prietenii o zi intreaga.....si ma opresc aici, pentru ca iar imi spun frustrarile. Mai bine povestesc despre David si despre noua mea iubire, finuta mea. Cel mai recent lucru dulce pe care mi l-a spus David a fost "Mami, eu te iubesc cel mai mult pe tine, iar tu il iubesti cel mai tare pe David". Acum e la tara si in seara asta cand am vorbit la telefon mi-a explicat ca el e ocupat, face treaba cu bunu in gradina: "Nu pot mami sa stau sa vorbesc cu tine, ca bunu nu se descurca fara mine in gradina".Asa ca macar baiatul meu traieste o vacanta mare.....mare si frumoasa.

O seara cu fluturasi in stomac

As fi pastrat pentru mine seara de duminica, inchisa intr-o cutiuta magica in suflet, dar am citit la shoricika pe blog povestita aceeasi seara si...m-a emotionat sfarsitul. Pentru cei care nu stiu, duminica a fost concertul AC/DC, care a fost magnific...O seara intreaga am avut fluturasi in stomac... Am plecat de acolo plina de muzica in suflet si minte, incat am reusit doua zile dupa aceea (adica si azi) sa nu ma enervez indiferent ce s-a intamplat in jurul meu. Imi doresc sa am parte tot mai des de astfel de clipe si ...imi doresc...ca David sa simta cat mai repede frumusetea muzicii, indiferent ce gen va alege. Pentru ca am sa trec peste dorinta lui Ciprian ca David sa fie un rocker si o sa-l las sa-si formeze propria cultura muzicala. Eu cred ca muzica te alege....si daca e sa ii placa altceva, atunci asta e...Imi doresc doar sa reuseasca sa vibreze la muzica buna, indiferent ce inseamna asta pentru el. Si apropo de muzica...pe la 2 ani, David isi alegea singura muzica la un radio pe care il aveam in dormitor. Erau seri cand ma tinea si cate o ora pe cate un post de radio pe care se difuza jazz sau muzica simfonica. Acum vreo cateva saptamani, dupa cateva zile petrecute la Ploiesti, la bunici, mi-a spus ca el danseaza ca Michael Jackson si de atunci cum aude o melodie de a lui vine repede si-mi spune si incepe sa danseaza....inca nu ca MJ, din fericire!!!!

Regrete

In ultimele zile o alergie care se lipeste de mine cand ma astept mai putin imi da motive in plus de stres. De parca nu as avea oricum destule...Acum stau sa ma gandesc de ce am inceput cu alergia, pentru ca gandurile mele se cocotau sa iasa afara in cu totul alta directie, sau asa aveam impresia. As fi vrut sa povestesc despre regrete, dezamagiri si doruri. Mi-e dor de mine, de perioada in care-mi placea sa zambesc mai mult, sa-mi gasesc motive de fericire in lucruri si gesturi marunte, pe care acum incerc sa le ghicesc in persoanele de langa mine. Mi-e dor de mirosul de bebelus al lui David si regret ca nu-l voi mai simti niciodata atat de pregnant in nari si ma rascolesc dorurile mele vechi, profunde si dureroase. Acele doruri ce-mi apasa pe suflet atat de greu uneori de mi-l simt strivit ca de-o bucata enorma de beton. Ma inconjor de lucruri grele care-mi apasa retina mai tare decat multe alte lucruri frumoase din care m-as putea hrani. De ce sunt trista? Pentru ca in ultimele zile am vazut cum viata se schimba intr-o clipa si cat de "deasa" este suferinta. Trei femei au ajuns la spital pentru cateva zile, una era gravida in 7 luni si se gandea probabil in fiecare clipa cum va arata fetita ei. Acum este intr-un cosciug alaturi de bebelusul ei, iar de maine vor fi impreuna, ingropate pentru vecie. O alta femeie era insarcinata in doar cateva luni si a ajuns la spital pentru serclaj...Isi dorea cu disperare copilul, acum daca va supravietui, a pierdut orice sansa de a deveni mama. Plang si regret. Regret ca nu reusesc sa inteleg de ce trebuie sa se intample astfel de tragedii. Poate ca daca as intelege nu ar mai durea atat de tare...sau poate ca da.

1 mai?

Desi am crescut si mi-am petrecut adolescenta in anii comunisti, 1 mai nu are in sufletul meu nici o rezonanta...nici de rau, nici de frumos. Nimic. Asa ca nu inteleg de ce ar fi trebuit ca sambata sa merg la mare, sa sarbatoresc altfel decat sambata trecuta sau decat cea viitoare...Asa ca nu am iesit din programul normal al unui weekend petrecut cu David in Bucuresti: cumparaturi si plimbari in parc cu bicicleta. A fost insa o exceptie: am mancat de la pachetel, iar David a fost tare incantat sa manance pe banca. Oricum, noua noastra incantare este noua bicicleta...”de baiat mare” asa cum ii place lui David sa spuna. Or sa vina si pozele in curand

Iepurasul bogat de Paste

Nu mai tin minte ce imi doream cand eram mica de la Iepuras...dar cred ca ceva simbolic...poate niste dulciuri. David are insa o lista intreaga, iar la nici unul din puncte nu are trecute dulciuri, pentru ca alea crede ca trebuie sa vina oricum. David vrea soricei care se joaca prin labirint, dinozauri "tebuie sa fie vezi" (adica verzi) si sa faca oua, si un robot care se transforma. Toate sunt reclame pe Disney si costa foooarte mult. Iar ceea ce este si mai grav este ca David se plictiseste in 2-3 zile de aceste jucarii. Pot sa fac o petitie pentru interzicerea reclamelor la jucarii?

Nu e o poveste trista

"Mami, am fost la tataie si i-am dus bomboane". Asa probabil mi-ar fi spus David azi daca bunicul meu, tataie cum ii spuneam toti, nepoti sau stranepoti, ar mai fi trait. Tataie insa de o saptamana nu mai este printre noi. Am promis ca nu o sa scriu prea des lucruri triste aici, dar povestea lui tataie nu e trista, pentru ca bunicul meu a trait 84 de ani ca un copil rasfatat al familiei. A avut o poveste de viata ce pare desprinsa din romanele pe care le citeam in copilarie si care m-au marcat. S-a nascut in familia unor mici industriasi din Ploiesti care a trecut printr-un sir de tragedii care au lasat semne adanci. Primii doi copii le-au murit de mici de tuse convulsiva, a treia o fata, despre care toata lumea spunea ca era foarte frumoasa si firava ca un inger, a murit la 21 de ani de TBC. Bunicul meu avea doar 9 ani atunci, iar mama lui, disperata, a hotarat sa-l protejeze cu orice pret pentru a nu-l pierde si pe el. A fost tinut in puf, nu a fost dat prea mult la scoala, ca sa nu-l "epuizeze" invatatul. Cand a venit vremea insuratoarei, mama lui a luat la colindat satele in cautarea unei fecioare de la tara, cu sange proaspat, cu bani si de familie buna, pe care sa o faca fata de oras. Bunica mea avea 16 ani, era fata de primar, orfana de mama.A fost tocmita de sotie mai ceva ca in Ciuleandra, pentru ca ea si-a vazut sotul cand parintii batusera deja palma. S-au casatorit, au avut patru fete impreuna si o casnicie de 61 de ani. Tataie a reusit apoi, pe fiecare pe rand, sa ne faca sa-l rasfatam. Era frumos, sensibil si primea orice cadou cu o bucurie pe care noi, adultii o pierdem imediat ce trecem granita copilariei. Cand eram mica, tin minte ca oriunde ma duceam trebuia sa iau un cadou pentru tataie. Era o bucurie sa-i vad fata cand ii dadeam cadoul. Dar nu eram doar eu asa, toata lumea ii facea cadouri. David, cat e el de mic, cand ii spuneam ca mergem la tataie, se ducea si lua o bomboana sau un biscuite ca sa aiba sa-i dea lui. E un lucru inexplicabil pentru ca nu tin minte ca el sa fi cerut aceste mici atentii. E curios cum vremurile au trecut peste tataie fara sa-l atinga. Comunistii l-au considerat ghiabur si i-au luat averea, lasandu-i doar casa in care a locuit toata viata. A fost apoi obligat sa se angajeze, pentru ca altfel era considerat trantor (nu mai stiu excat care era termenul folosit de comunisti pentru cei care nu lucrau). Dar de fiecare data altcineva se agita pentru el, in tinerete sotia, apoi si fetele lui. El trecea peste toate acestea fara sa-i pese. nu l-am auzit certandu-se sau jignind pe cineva. De la el am invatat sa apreciez lucrurile marunte, cum trebuie bauta elegant o cafea (in cescute mici, fierbinte si savurata). Pentru mine, saptamana trecuta a murit nu doar tataie, ci si ultimul boier al familiei mele. Sunt convinsa ca acolo, in ceruri ii invata pe ingeri sa bea elegant cafeaua.

Nimic cald

Au trecut mult prea multe zile de cand nu am mai postat aici. O perioada in care singurele clipe frumoase ale familiei noastre au fost cele cu David. Zambetul lui si prostioarele lui sunt cele care ne-au readus pe linia de plutire. Viata noastra a fost ca vremea: friguroasa, cu multi nori, viscol si noroi. Speram intr-o primavara vesela cu mult soare. Ceea ce va dorim si voua. Revenim cu primii ghiocei adevarati...