Din nou septembrie

E singurul loc unde pot sa scriu despre asta....desi stiu ca inca o persoana va citi si va plange.Sunt 11 ani de cand urasc luna asta. Acum, ma gandesc daca durerea trece vreodata. Imi privesc baietelul si-i multumesc lui Dumnezeu pentru perfectiunea lui, dar inima-mi sangereaza. Ma intreb iar daca mi se va vindeca vreodata. Inca imi imaginez cat de inalta ar fi fost, ce ar fi spus, ce i-ar fi placut, cum as fi alintat-o si cum ar fi sunat in gurita ei cuvantul~ mama~. Ma doare orice inchipuire a momentelor pe care le-am pierdut, de care n-am avut parte. Te iubesc, ingerasul meu si nu voi inceta niciodata sa-ti duc dorul.

P.S Pentru cei care intamplator cititi aceasta postare, va rog sa nu va intristati, desi au fost momente in care am vrut sa-mi strig durerea, sa urlu. Nu pentru asta am scris-o, ci pentru ca simt macar in luna septembrie sa vorbesc (sa scriu) despre ea...Restul timpului e al lui David..

Fara politica

Acesta e mai mult un PS la cealalata postare. De ce? Pentru ca intr-o zi in care gandurile mi-au fost incalcite in politica, mi-am dat seama ca acest blog nu are culoare politica. E curat asa cum e copilul meu. Are insa culoarea roscata, a parului lui David si....ATAT.
Noapte buna tuturor sau asa cum ii spun lui David...inchideti ochii pentru ca Mos Ene sa va aseze pe pleoape petale de floare pline de vise frumoase, cu jucarii, cu multe dulciuri si multe, multe baloane colorate...

David a dansat calusarii

A trecut mult timp de cand nu am mai scris. Intre timp, David a incheiat primul lui an la gradinita. A invatat multe lucruri frumoase, si-a facut prieteni si ...a invatat sa danseze calusarii. La serbarea de sfarsit de an, aproape ca am plans de emotie cand mi-am vazut baiatul pe scena dansand. Doamne, in acele clipe mi-am dat seama ca oricate probleme am in viata, daca imi vad copilul zambind fericit, inseamna ca merita....Merita sa fac sacrificii, sa ma zbat, sa sufar, pentru ca zambetul sau imbratisarea lui David ma fac sa uit. Cand am postat pe facebook poze de la serbare am scris ca asa a aratat ziua mea perfecta si asa a fost. Copilul e acea parte frumoasa din viata care acopera tot ce e urat.
Cum a fost David la serbare? Perfect. Chiar daca s-a incurcat la poezia pe care cu doua seri inainte mi-o spusese perfect si pe care o repetam zilnic de o luna, chiar daca uita sa cante, chiar daca s-a foit continuu pe bancuta. Am savurat fiecare clipa. Minunata

Ce ne-au lovit bolile!

Nu au trecut doua luni de gradinita si David a reusit sa stea aproape jumatate din perioada acasa. Bolnav. Stiam de cand am hotarat sa-l dau la gradinita ca se va imbolnavi, pentru ca toate cunostintele asta imi spuneau: ”O sa vezi, acum! Toate bolile o sa le faca. Pregateste-te!”. Eu insa speram ca David cu sistemul lui imunitar bun sa nu ia chiar toate bolile. Ei, da! A inceput cu o raceala, banala, am spus eu, care dupa un scurt tratament acasa, mi-am trimis copilul din nou la gradi. Alte cateva zile, alta raceala, mai grava putin. Pana la urma am ajuns la doctor. Diagnosticul: bronsita. Au urmat doua zile cu temperatura mare, tuse si tot tacamul aferent acestei boli. Dar, nici nu s-a terminat bine bronsita si ne pregateam de gradi, ca pe David il dor urechile. Alt doctor, alta vizita, alta boala, alt tratament. Acum avem otita. Tineti-ne pumnii. Suntem aproape vindecati si peste cateva zile mergem la un nou control. Pe 6 decembrie, Mosul ar trebui sa ne duca la gradinita. Macar serbarea de Mos Craciun sa o prindem si noi....

P.S. Cine spune ca parintii aduc boli copiilor greseste. David a reusit sa ne imbolnaveasca pe toti din familie.

Lene de toamna

O lene de toamna, cu ploi si vantin suflet si minte. M-a apucat acum vreo doua saptamani si nu reusesc sa ma scutur de ea. Diminetile in care zgribulita il iau pe David de manuta si-l duc la gradi, intoarcerea acasa dupa aceea cu amprenta calda a manutei lui inca prezenta in causul palmei nu reusesc decat sa-mi produca o usoara zbatere a sufletului... din lene. Si totusi, de azi amintirile incep sa-mi navaleasca in suflet. Peste exact o saptamana se fac 4 ani de cand Dumnezeu a adus miracolul in viata mea. E primul an in care cred ca David va simti cu toata fiinta lui ca e ziua lui. Are pregatita o petrecere, unde altundeva daca nu la McDonald s, si sper din tot sufletul sa se distreze grozav, pentru ca si eu si Ciprian incercam sa-i oferim toate ingredientele necesare. Ce pot sa spun la ora actuala e ca eu am emotii de pe-acum.
Acum, despre gradi...David s-a obisnuit, ii place. Asta nu inseamna insa, ca nu-mi mai spune dimineata ca o sa-i fie dor de mine, iar la sfarsit de saptamana sa nu fie extrem de incantat ca ”avem doua zile libere, in care stam cu totii impreuna si nu merge nimeni la gardi sau la serviciu”. Si-a facut prieteni la gradi, cei mai multi sunt mai mari ca el. Are si un coleg cu care nu se intelege, au avut probabil ceva de impartit pentru ca acum se imbrancesc daca sunt alaturi, asa ca doamna educatoare i-a separat. Avem si doua iubiri ce se infiripa. David şi Casi, o fetita mica, blonda, care a plans chiar mai mult decat el in primele saptamani de gradi. Probabil ca aceasta suferinta i-a apropiat, pentru ca sunt prieteni buni. Cealalalta iubire este mult mai profunda. David o iubeste pe domnisoara educatoare, o tanara draguta, care ii rasfata pe copii, care-i pupa cand fac ceva bine si care ii ia in brate atunci cand sunt suparati si trebuie consolati. Este o tanara deosebita, care cred ca va ramane in memoria lui David adanc intiparita.
Din peripetiile lui David la gradi o sa revin cu alte povestiri, acum le-am aruncat pe toate, parca in viteza.

Cine alege

Uneori am impresia ca uitam sa multumim Domnului pentru toate lucrurile pe care ni le daruieste si care noua ni se par marunte. Desi uneori face niste lucruri marete, care chiar te fac sa exclami ”E miracol de la Dumnezeu”. Am vazut azi pozele cu Amelia Antoniu pe scena la primul ei spectacol dupa ce in urma cu cateva luni nimeni nu-i dadea prea multe sanse de supravietuire. E fericita, canta din nou si mai mult decat atat e gravida. Amelia a luat un virus periculos din spitalul CF 2 si a fost la un pas de moarte. Dar si-a revenit...la fel cum si-a revenit si colega ei de suferinta, Alice. Alice a fost in sala de concerte ascultand-o cantand pe soprana. Cu o suferinta enorma in ochi insa. Ei doctorii i-au taiat speranta de a putea avea un copil vreodata. Si brusc am vazut cele doua tablouri decise de Sus, ca o alegere....Amelia intr-o echipa, Alice in cealalta...Pentru ca Dumnezeu a ales...asa cum face intotdeuna!

S-a plictisit de gradi

Am inceput lupta. Toti imi spuneau ca voi trece prin asta, dar speram sa nu fie asa. David plange si nu mai vrea la gradi. S-a plictist dupa 3 zile. In seara asta a adormit plangand. Imi spune ca vrea sa stea acasa, ca nu-i place la gradi, ca e galagie, ca nu se joaca copiii cu el, ca sta doar pe scaunel, ca nu vrae sa doarma, ca ii e tare dor de mine, de tati, de bunica si...de casa. Cred ca daca vrea mai gaseste cateva argumente ca sa-mi spuna de ce nu vrea sa se duca la gradi, iar argumentele mele nu sunt credibile in mintea lui. Deocamdata rezist cu stoicism si ma gandesc daca o sa tina mult. Ma ascund de el si plang, asa cum plang si cand ma intorc dimineata singura de la gradi, dupa ce-l las pe el acolo trist si plans.