casadelohan

Din nou septembrie

2011-09-08T00:53:00.000+03:00

E singurul loc unde pot sa scriu despre asta....desi stiu ca inca o persoana va citi si va plange.Sunt 11 ani de cand urasc luna asta. Acum, ma gandesc daca durerea trece vreodata. Imi privesc baietelul si-i multumesc lui Dumnezeu pentru perfectiunea lui, dar inima-mi sangereaza. Ma intreb iar daca mi se va vindeca vreodata. Inca imi imaginez cat de inalta ar fi fost, ce ar fi spus, ce i-ar fi placut, cum as fi alintat-o si cum ar fi sunat in gurita ei cuvantul~ mama~. Ma doare orice inchipuire a momentelor pe care le-am pierdut, de care n-am avut parte. Te iubesc, ingerasul meu si nu voi inceta niciodata sa-ti duc dorul.

P.S Pentru cei care intamplator cititi aceasta postare, va rog sa nu va intristati, desi au fost momente in care am vrut sa-mi strig durerea, sa urlu. Nu pentru asta am scris-o, ci pentru ca simt macar in luna septembrie sa vorbesc (sa scriu) despre ea...Restul timpului e al lui David..

Fara politica

2011-06-23T23:24:00.002+03:00

Acesta e mai mult un PS la cealalata postare. De ce? Pentru ca intr-o zi in care gandurile mi-au fost incalcite in politica, mi-am dat seama ca acest blog nu are culoare politica. E curat asa cum e copilul meu. Are insa culoarea roscata, a parului lui David si....ATAT.
Noapte buna tuturor sau asa cum ii spun lui David...inchideti ochii pentru ca Mos Ene sa va aseze pe pleoape petale de floare pline de vise frumoase, cu jucarii, cu multe dulciuri si multe, multe baloane colorate...

David a dansat calusarii

2011-06-23T23:03:00.007+03:00

A trecut mult timp de cand nu am mai scris. Intre timp, David a incheiat primul lui an la gradinita. A invatat multe lucruri frumoase, si-a facut prieteni si ...a invatat sa danseze calusarii. La serbarea de sfarsit de an, aproape ca am plans de emotie cand mi-am vazut baiatul pe scena dansand. Doamne, in acele clipe mi-am dat seama ca oricate probleme am in viata, daca imi vad copilul zambind fericit, inseamna ca merita....Merita sa fac sacrificii, sa ma zbat, sa sufar, pentru ca zambetul sau imbratisarea lui David ma fac sa uit. Cand am postat pe facebook poze de la serbare am scris ca asa a aratat ziua mea perfecta si asa a fost. Copilul e acea parte frumoasa din viata care acopera tot ce e urat.
Cum a fost David la serbare? Perfect. Chiar daca s-a incurcat la poezia pe care cu doua seri inainte mi-o spusese perfect si pe care o repetam zilnic de o luna, chiar daca uita sa cante, chiar daca s-a foit continuu pe bancuta. Am savurat fiecare clipa. Minunata

Ce ne-au lovit bolile!

2010-11-28T19:44:00.003+02:00

Nu au trecut doua luni de gradinita si David a reusit sa stea aproape jumatate din perioada acasa. Bolnav. Stiam de cand am hotarat sa-l dau la gradinita ca se va imbolnavi, pentru ca toate cunostintele asta imi spuneau: ”O sa vezi, acum! Toate bolile o sa le faca. Pregateste-te!”. Eu insa speram ca David cu sistemul lui imunitar bun sa nu ia chiar toate bolile. Ei, da! A inceput cu o raceala, banala, am spus eu, care dupa un scurt tratament acasa, mi-am trimis copilul din nou la gradi. Alte cateva zile, alta raceala, mai grava putin. Pana la urma am ajuns la doctor. Diagnosticul: bronsita. Au urmat doua zile cu temperatura mare, tuse si tot tacamul aferent acestei boli. Dar, nici nu s-a terminat bine bronsita si ne pregateam de gradi, ca pe David il dor urechile. Alt doctor, alta vizita, alta boala, alt tratament. Acum avem otita. Tineti-ne pumnii. Suntem aproape vindecati si peste cateva zile mergem la un nou control. Pe 6 decembrie, Mosul ar trebui sa ne duca la gradinita. Macar serbarea de Mos Craciun sa o prindem si noi....

P.S. Cine spune ca parintii aduc boli copiilor greseste. David a reusit sa ne imbolnaveasca pe toti din familie.

Lene de toamna

2010-10-21T20:11:00.003+03:00

O lene de toamna, cu ploi si vantin suflet si minte. M-a apucat acum vreo doua saptamani si nu reusesc sa ma scutur de ea. Diminetile in care zgribulita il iau pe David de manuta si-l duc la gradi, intoarcerea acasa dupa aceea cu amprenta calda a manutei lui inca prezenta in causul palmei nu reusesc decat sa-mi produca o usoara zbatere a sufletului... din lene. Si totusi, de azi amintirile incep sa-mi navaleasca in suflet. Peste exact o saptamana se fac 4 ani de cand Dumnezeu a adus miracolul in viata mea. E primul an in care cred ca David va simti cu toata fiinta lui ca e ziua lui. Are pregatita o petrecere, unde altundeva daca nu la McDonald s, si sper din tot sufletul sa se distreze grozav, pentru ca si eu si Ciprian incercam sa-i oferim toate ingredientele necesare. Ce pot sa spun la ora actuala e ca eu am emotii de pe-acum.
Acum, despre gradi...David s-a obisnuit, ii place. Asta nu inseamna insa, ca nu-mi mai spune dimineata ca o sa-i fie dor de mine, iar la sfarsit de saptamana sa nu fie extrem de incantat ca ”avem doua zile libere, in care stam cu totii impreuna si nu merge nimeni la gardi sau la serviciu”. Si-a facut prieteni la gradi, cei mai multi sunt mai mari ca el. Are si un coleg cu care nu se intelege, au avut probabil ceva de impartit pentru ca acum se imbrancesc daca sunt alaturi, asa ca doamna educatoare i-a separat. Avem si doua iubiri ce se infiripa. David şi Casi, o fetita mica, blonda, care a plans chiar mai mult decat el in primele saptamani de gradi. Probabil ca aceasta suferinta i-a apropiat, pentru ca sunt prieteni buni. Cealalalta iubire este mult mai profunda. David o iubeste pe domnisoara educatoare, o tanara draguta, care ii rasfata pe copii, care-i pupa cand fac ceva bine si care ii ia in brate atunci cand sunt suparati si trebuie consolati. Este o tanara deosebita, care cred ca va ramane in memoria lui David adanc intiparita.
Din peripetiile lui David la gradi o sa revin cu alte povestiri, acum le-am aruncat pe toate, parca in viteza.

Cine alege

2010-09-26T19:10:00.002+03:00

Uneori am impresia ca uitam sa multumim Domnului pentru toate lucrurile pe care ni le daruieste si care noua ni se par marunte. Desi uneori face niste lucruri marete, care chiar te fac sa exclami ”E miracol de la Dumnezeu”. Am vazut azi pozele cu Amelia Antoniu pe scena la primul ei spectacol dupa ce in urma cu cateva luni nimeni nu-i dadea prea multe sanse de supravietuire. E fericita, canta din nou si mai mult decat atat e gravida. Amelia a luat un virus periculos din spitalul CF 2 si a fost la un pas de moarte. Dar si-a revenit...la fel cum si-a revenit si colega ei de suferinta, Alice. Alice a fost in sala de concerte ascultand-o cantand pe soprana. Cu o suferinta enorma in ochi insa. Ei doctorii i-au taiat speranta de a putea avea un copil vreodata. Si brusc am vazut cele doua tablouri decise de Sus, ca o alegere....Amelia intr-o echipa, Alice in cealalta...Pentru ca Dumnezeu a ales...asa cum face intotdeuna!

S-a plictisit de gradi

2010-09-15T22:53:00.002+03:00

Am inceput lupta. Toti imi spuneau ca voi trece prin asta, dar speram sa nu fie asa. David plange si nu mai vrea la gradi. S-a plictist dupa 3 zile. In seara asta a adormit plangand. Imi spune ca vrea sa stea acasa, ca nu-i place la gradi, ca e galagie, ca nu se joaca copiii cu el, ca sta doar pe scaunel, ca nu vrae sa doarma, ca ii e tare dor de mine, de tati, de bunica si...de casa. Cred ca daca vrea mai gaseste cateva argumente ca sa-mi spuna de ce nu vrea sa se duca la gradi, iar argumentele mele nu sunt credibile in mintea lui. Deocamdata rezist cu stoicism si ma gandesc daca o sa tina mult. Ma ascund de el si plang, asa cum plang si cand ma intorc dimineata singura de la gradi, dupa ce-l las pe el acolo trist si plans.

Inceput de drum

2010-09-14T22:42:00.003+03:00

David a pornit la inceputul acestei saptamani pe un nou drum. Sau cum spune Ciprian, a intrat in sistem, cel educational as completa eu. Mai simplu spus a inceput gradinita. Prima zi a fost neinchipuit de buna. David a mers la gradi, nu a plans, a vizitat dormitorul si spalatorul cu mine de mana si apoi a plecat in clasa asa cum e el deobicei: serios. Cand m-am dus sa-l iau, doamna educatoare mi-a spus ca a fost totul bine, David era un pic emotionat si un pic trist. Asa mi s-a parut. A doua zi: dimineata nu a vrut sa se trezeasca. "Mami, mi-e somn, veau sa dom, nu veau la gadi". Pana la urma s-a trezit si am plecat. Prima zi nu s-a repetat insa, cand m-am dus sa-l iau, educatoarea mi-a spus ca plansese un pic si nu dormise. Era un pic agitat. L-am pupat, l-am strans in brate si am incercat sa-l consolez. Vorbeam cu el in timp ce-l incaltam, iar el imi spunea ca a plans pentru ca-i era dor de mine. Brusc am auzit un plans sfasietor si doi parinti disperati care nu stiau cum sa-si potoleasca plodul. O fetita din grupa lui David, care fusese linistita pana atunci, in momentul in care si-a vazut parintii a inceput sa planga in hohote. Printre suspine le spunea ca ea nu mai vrea sa vina la gradinita, ca nu vrea sa stea fara ei. De dimineata o alta fetita era adusa la gradi plangand. Mamica ei mai mult o tara, iar cand a ajuns in dreptul clasei plansul se transformase intr-o tanguire disperata. Si as putea sa mai povestesc cateva scene asemanatoare vazute in doar doua zile. Ideea e ca mi se pare ca aceasta desprindere a copilul de casa este foarte grea pentru un micut care nu intelege de ce trebuie sa se duca la gradinita si mai ales de ce sa stea asa de mult acolo si de ce mami nu poate sa stea si ea acolo. As vrea sa inteleg ce se intampla in capsorul lor, pentru ca in seara asta David mi-a spus ca nu mai vrea la gradi, ca nu intelege de ce trebuie sa mearga si maine si sa stea asa de mult acolo, fara mine. "Mami mi se face tare dor de tine. Toata ziua nu te vad". Am incercat sa-i explic de ce trebuie sa mearga si ca nu e asa mult timp mai ales ca eu stau mai mult la serviciu decat sta el la gradi...Dar vedem ce mai e maine...o alta zi de mers la gradi. A treia zi.

P.S. Si in loc de La multi ani pe care nu am apucat sa-l spun vreodata in 14 septembrie, un mesaj catre ceruri Te iubesc, ingeras! Nu te voi uita niciodata si te voi cauta in ochii fiecarei fetite ce-mi iese in cale. Joaca-te frumos acolo sus! Mami

10 lucruri minunate

2010-09-06T18:02:00.004+03:00

Oana mi-a dat o leapsa intersanta, conditie sa primesc un premiu de la ea, sa scriu 10 lucruri care-mi plac. Cum blogul este al celor trei Lohani o sa spun lucrurile care ne plac tuturor, in ordinea in care imi vin in minte:
- sa ne plimbam in parc si sa ne jucam impreuna
- diminetile cand, inainte de a ne ridica din pat, ne privim si ne zambim (eu si David)
- zilele la tara, departe de lumea dezlantuita
- desenele animate cu Tom si Jerry
- sa discutam si sa ne inchipuim cum va fi David mare
- sa il gadilam pe David si sa-i ascultam rasul cristalin
- sa cumparam jucarii si sa-i ducem lui David ”surprize”
- sa mergem in excursii impreuna
- sa mancam pizza si inghetata (iar tati - bere)
- sa primesc flori de la baietelul meu (iar cat de emotionat este atunci cand mi le intinde ma face sa banuiesc ca si lui ii place sa-mi aduca cadouri)

Astea sunt cateva din cele mai importante nimicuri ale noastre. Poate ne spune si
Alex ce mai face Maia ca tot a cam uitat sa ne tina la curent cu descoperirile din lumea parintilor
iar Alexandra....exasperanta cerere de poze cu Patrunjel (dar vreau sa stiu ce contine lista ei).
Tudor prin mama lui, Roxana ar putea sa-si spuna preferintele, iar de la David un mesaj ”poate ne jucam si noi candva, pana sa ne dea mustata”

Liniste?

2010-08-30T21:27:00.003+03:00

Bine ca a venit toamna si pot sa stau cu ferestra inchisa! Asta este gandul care mi-a umblat toata ziua prin cap, pentru ca ziua mea libera luata pentru a invata a fost un cosmar: cand nu se auzeau de afara manele, claxona cineva sau o mamica isi striga disperata copilul neasculator, apoi doi vecini au inceput chiar sub geamul meu (si stau la etajul doi) sa discute despre preturi, cat de grea e viata si ...iar manele. Bufnesc direct pe fereastra mea si imi strapung creierul, de data aceasta se aud dintr-o masina. Soferul, cu geamurile dschise si muzica data la maximum isi asteapta fata sa o duca la un suc unde sa asculte, probabil tot manele. Pleaca si eu ma intorc la prietenul Menger (nu conteaza cine e, dar nu a scris manele). Credeti ca acum am liniste? Tocmai asist, fara voia mea, la o discutie dintre o mama care-si roaga odorul sa vina in casa pentru ca i-a pregatit masa. El zice ca mai sta, iar ea insista. Cred ca ma duc sa-l duc eu la masa...poate asa am parte de liniste...

Sunt o mica vedeta

2010-08-08T21:51:00.002+03:00

Vreau muzica

2010-08-08T21:36:00.002+03:00

Astazi am realizat ca am uitat sa ascult muzica. De ceva timp lumea mea a devenit mai putin...muzicala. Cu exceptia catorva concerte la care am fost in ultimele luni, nu mai ascult muzica. Si incet, incet lumea mea a devenit mai trista, mai urata si poate mai putin sensibila. Stau si analizez de ce nu ascult mai multa muzica, indiferent de unde vine ea: pentru ca la job nu pot, nu am cum si nici dispozitia. Acasa dau cum ajung televizorul pe stiri, pentru ca daca inainte obisnuiam sa trebaluiesc prin casa pe muzica, acum ”trebuie” sa mai ascult o stire. Chiar si in masina, daca drumul dureaza mai mult, tot pe un radio cu stiri imi vine sa dau(ca sa nu ratez ceva important). Pe strada nu suport sa nu aud ce se intampla in jurul meu si sa merg cu castile pe urechi.
Nu e normal.Cred ca multi neuroni mi-au plecat deja de-acasa, suparati de-atatea stiri fara nici un pic de muzicalitate. Gata! Trebuie sa iau masuri. De-acum in fiecare zi trebuie sa-mi iau portia de muzica. Asta am hotarat, dar cand si cum fac loc muzicii in programul meu? Pentru inceput..imi cumpar (sau cineva de pe-aici vede si imi face cadou) o pereche de casti dragute (nu roz ca mi le fura Oana) si voi asculta toate melodiile puse pe facebook de altii, de prietenii si amicii mei, pentru ca de cele mai multe ori avem gusturi muzicale asemanatoare.

primele lectii de inot

2010-07-30T21:08:00.007+03:00

Vacanta aceasta a insemnat ceva nou pentru David si bineinteles ca si pentru noi. A incercat pentru prima data colacul. Dupa multe rugaminti din partea noastra, pentru ca el se juca cu colacul doar pe uscat, David a acceptat sa intre in piscina. A acceptat chiar si cateva sfaturi de la Ciprian si.... a ridicat picioarele de pe pamant.Eu eram in culmea fericirii! Sa-l vad pe David in piscina dand din picioruse. Dupa cateva minute a prins si mai mult curaj si a inceput baiatul meu sa faca sarituri in piscina...In prima zi totul a fost bine. In a doua zi insa stateam eu calma in balconul camerei care dadea chiar la piscina unde David si Ciprian se jucau, cand la un moment dat, il vad pe David singur in piscina. Nu m-am ingrijorat pentru ca mi-am inchipuit ca barbati-miu fumeaza pe margine, zona care nu se vedea din balcon. Il vad pe David cum se ridica pe treapta de la marginea piscinei si se arunca in apa, nimerind insa cu capul in jos si piciorusele in sus. Nu vreti sa stiti ce am simtit. Am transpirat instantaneu si nu reuseam sa imi dau seama ce sa fac mai repede: sa tip, desi nu credeam ca cineva poate sa-si dea seama ce vreau, sa ma arunc de la balcon (eram la etajul 2 si nimeream in niste boscheti). Din fericire, in acelasi timp l-am vazut pe Ciprian aruncandu-se in piscina (saracul se intinse cat era de mare in piscina de cativa metri patrati intr-o apa care avea doar 40 de cm) si pe David reusind singur sa se intoarca. Pare tragic si asa au fost cateva secunde pentru mine, dar nu a fost asa. David nici macar nu a plans. Noua insa cred ca ne-au iesit instantaneu vreo cateva fire de par albe.

Ce mica-i vacanta mare!

2010-06-15T00:00:00.003+03:00

De cateva minute mi se tot plimba prin minte versurile melodiei "Ce mica-i vacanta mare/Si ce dor mi-a fost de ea..." si chiar mi-e dor de o vacanta adevarata si nu furata, cum mi se par de cativa ani concediile de vara, in care-mi planific fiecare zi. As vrea sa pot sa ma plictisesc, macar vreo saptamana. Sa zac la tara, alaturi de David, sa ne jucam, sa ne balacim si sa ne stropim cu apa din piscina lui mica....sa fiu o femeie casnica. Cum suna asta! Vreau sa pot sa termin cartile pe care mi le-am pus deoparte pentru "atunci cand voi avea timp", sa vad toate filmele ratate, sa stau la barfa cu prietenii o zi intreaga.....si ma opresc aici, pentru ca iar imi spun frustrarile. Mai bine povestesc despre David si despre noua mea iubire, finuta mea. Cel mai recent lucru dulce pe care mi l-a spus David a fost "Mami, eu te iubesc cel mai mult pe tine, iar tu il iubesti cel mai tare pe David". Acum e la tara si in seara asta cand am vorbit la telefon mi-a explicat ca el e ocupat, face treaba cu bunu in gradina: "Nu pot mami sa stau sa vorbesc cu tine, ca bunu nu se descurca fara mine in gradina".Asa ca macar baiatul meu traieste o vacanta mare.....mare si frumoasa.

O seara cu fluturasi in stomac

2010-05-19T00:18:00.002+03:00

As fi pastrat pentru mine seara de duminica, inchisa intr-o cutiuta magica in suflet, dar am citit la shoricika pe blog povestita aceeasi seara si...m-a emotionat sfarsitul. Pentru cei care nu stiu, duminica a fost concertul AC/DC, care a fost magnific...O seara intreaga am avut fluturasi in stomac... Am plecat de acolo plina de muzica in suflet si minte, incat am reusit doua zile dupa aceea (adica si azi) sa nu ma enervez indiferent ce s-a intamplat in jurul meu. Imi doresc sa am parte tot mai des de astfel de clipe si ...imi doresc...ca David sa simta cat mai repede frumusetea muzicii, indiferent ce gen va alege. Pentru ca am sa trec peste dorinta lui Ciprian ca David sa fie un rocker si o sa-l las sa-si formeze propria cultura muzicala. Eu cred ca muzica te alege....si daca e sa ii placa altceva, atunci asta e...Imi doresc doar sa reuseasca sa vibreze la muzica buna, indiferent ce inseamna asta pentru el. Si apropo de muzica...pe la 2 ani, David isi alegea singura muzica la un radio pe care il aveam in dormitor. Erau seri cand ma tinea si cate o ora pe cate un post de radio pe care se difuza jazz sau muzica simfonica. Acum vreo cateva saptamani, dupa cateva zile petrecute la Ploiesti, la bunici, mi-a spus ca el danseaza ca Michael Jackson si de atunci cum aude o melodie de a lui vine repede si-mi spune si incepe sa danseaza....inca nu ca MJ, din fericire!!!!

Regrete

2010-05-04T00:19:00.002+03:00

In ultimele zile o alergie care se lipeste de mine cand ma astept mai putin imi da motive in plus de stres. De parca nu as avea oricum destule...Acum stau sa ma gandesc de ce am inceput cu alergia, pentru ca gandurile mele se cocotau sa iasa afara in cu totul alta directie, sau asa aveam impresia. As fi vrut sa povestesc despre regrete, dezamagiri si doruri. Mi-e dor de mine, de perioada in care-mi placea sa zambesc mai mult, sa-mi gasesc motive de fericire in lucruri si gesturi marunte, pe care acum incerc sa le ghicesc in persoanele de langa mine. Mi-e dor de mirosul de bebelus al lui David si regret ca nu-l voi mai simti niciodata atat de pregnant in nari si ma rascolesc dorurile mele vechi, profunde si dureroase. Acele doruri ce-mi apasa pe suflet atat de greu uneori de mi-l simt strivit ca de-o bucata enorma de beton. Ma inconjor de lucruri grele care-mi apasa retina mai tare decat multe alte lucruri frumoase din care m-as putea hrani. De ce sunt trista? Pentru ca in ultimele zile am vazut cum viata se schimba intr-o clipa si cat de "deasa" este suferinta. Trei femei au ajuns la spital pentru cateva zile, una era gravida in 7 luni si se gandea probabil in fiecare clipa cum va arata fetita ei. Acum este intr-un cosciug alaturi de bebelusul ei, iar de maine vor fi impreuna, ingropate pentru vecie. O alta femeie era insarcinata in doar cateva luni si a ajuns la spital pentru serclaj...Isi dorea cu disperare copilul, acum daca va supravietui, a pierdut orice sansa de a deveni mama. Plang si regret. Regret ca nu reusesc sa inteleg de ce trebuie sa se intample astfel de tragedii. Poate ca daca as intelege nu ar mai durea atat de tare...sau poate ca da.

1 mai?

2010-05-02T18:14:00.003+03:00

Desi am crescut si mi-am petrecut adolescenta in anii comunisti, 1 mai nu are in sufletul meu nici o rezonanta...nici de rau, nici de frumos. Nimic. Asa ca nu inteleg de ce ar fi trebuit ca sambata sa merg la mare, sa sarbatoresc altfel decat sambata trecuta sau decat cea viitoare...Asa ca nu am iesit din programul normal al unui weekend petrecut cu David in Bucuresti: cumparaturi si plimbari in parc cu bicicleta. A fost insa o exceptie: am mancat de la pachetel, iar David a fost tare incantat sa manance pe banca. Oricum, noua noastra incantare este noua bicicleta...”de baiat mare” asa cum ii place lui David sa spuna. Or sa vina si pozele in curand

Iepurasul bogat de Paste

2010-03-29T22:40:00.002+03:00

Nu mai tin minte ce imi doream cand eram mica de la Iepuras...dar cred ca ceva simbolic...poate niste dulciuri. David are insa o lista intreaga, iar la nici unul din puncte nu are trecute dulciuri, pentru ca alea crede ca trebuie sa vina oricum. David vrea soricei care se joaca prin labirint, dinozauri "tebuie sa fie vezi" (adica verzi) si sa faca oua, si un robot care se transforma. Toate sunt reclame pe Disney si costa foooarte mult. Iar ceea ce este si mai grav este ca David se plictiseste in 2-3 zile de aceste jucarii. Pot sa fac o petitie pentru interzicerea reclamelor la jucarii?

Nu e o poveste trista

2010-03-17T23:28:00.003+02:00

"Mami, am fost la tataie si i-am dus bomboane". Asa probabil mi-ar fi spus David azi daca bunicul meu, tataie cum ii spuneam toti, nepoti sau stranepoti, ar mai fi trait. Tataie insa de o saptamana nu mai este printre noi. Am promis ca nu o sa scriu prea des lucruri triste aici, dar povestea lui tataie nu e trista, pentru ca bunicul meu a trait 84 de ani ca un copil rasfatat al familiei. A avut o poveste de viata ce pare desprinsa din romanele pe care le citeam in copilarie si care m-au marcat. S-a nascut in familia unor mici industriasi din Ploiesti care a trecut printr-un sir de tragedii care au lasat semne adanci. Primii doi copii le-au murit de mici de tuse convulsiva, a treia o fata, despre care toata lumea spunea ca era foarte frumoasa si firava ca un inger, a murit la 21 de ani de TBC. Bunicul meu avea doar 9 ani atunci, iar mama lui, disperata, a hotarat sa-l protejeze cu orice pret pentru a nu-l pierde si pe el. A fost tinut in puf, nu a fost dat prea mult la scoala, ca sa nu-l "epuizeze" invatatul. Cand a venit vremea insuratoarei, mama lui a luat la colindat satele in cautarea unei fecioare de la tara, cu sange proaspat, cu bani si de familie buna, pe care sa o faca fata de oras. Bunica mea avea 16 ani, era fata de primar, orfana de mama.A fost tocmita de sotie mai ceva ca in Ciuleandra, pentru ca ea si-a vazut sotul cand parintii batusera deja palma. S-au casatorit, au avut patru fete impreuna si o casnicie de 61 de ani. Tataie a reusit apoi, pe fiecare pe rand, sa ne faca sa-l rasfatam. Era frumos, sensibil si primea orice cadou cu o bucurie pe care noi, adultii o pierdem imediat ce trecem granita copilariei. Cand eram mica, tin minte ca oriunde ma duceam trebuia sa iau un cadou pentru tataie. Era o bucurie sa-i vad fata cand ii dadeam cadoul. Dar nu eram doar eu asa, toata lumea ii facea cadouri. David, cat e el de mic, cand ii spuneam ca mergem la tataie, se ducea si lua o bomboana sau un biscuite ca sa aiba sa-i dea lui. E un lucru inexplicabil pentru ca nu tin minte ca el sa fi cerut aceste mici atentii. E curios cum vremurile au trecut peste tataie fara sa-l atinga. Comunistii l-au considerat ghiabur si i-au luat averea, lasandu-i doar casa in care a locuit toata viata. A fost apoi obligat sa se angajeze, pentru ca altfel era considerat trantor (nu mai stiu excat care era termenul folosit de comunisti pentru cei care nu lucrau). Dar de fiecare data altcineva se agita pentru el, in tinerete sotia, apoi si fetele lui. El trecea peste toate acestea fara sa-i pese. nu l-am auzit certandu-se sau jignind pe cineva. De la el am invatat sa apreciez lucrurile marunte, cum trebuie bauta elegant o cafea (in cescute mici, fierbinte si savurata). Pentru mine, saptamana trecuta a murit nu doar tataie, ci si ultimul boier al familiei mele. Sunt convinsa ca acolo, in ceruri ii invata pe ingeri sa bea elegant cafeaua.

Nimic cald

2010-03-04T00:53:00.002+02:00

Au trecut mult prea multe zile de cand nu am mai postat aici. O perioada in care singurele clipe frumoase ale familiei noastre au fost cele cu David. Zambetul lui si prostioarele lui sunt cele care ne-au readus pe linia de plutire. Viata noastra a fost ca vremea: friguroasa, cu multi nori, viscol si noroi. Speram intr-o primavara vesela cu mult soare. Ceea ce va dorim si voua. Revenim cu primii ghiocei adevarati...

Si Anul Nou

2010-01-06T22:16:00.007+02:00

Anul nou l-am petrecut la munte, la Bran. Din pacate, fara zapada. David insa a stiut sa se distreze si in noroi...Una peste alta, anul nou a inceput si speram sa aduca lucruri mai bune decat cel vechi. La multi ani!

A venit Mosu

2009-12-27T15:08:00.002+02:00

David, mama si Mosul

Zapada pentru suflet

2009-12-15T15:44:00.003+02:00

Astazi a nins toata ziua si a reusit sa impatureasca Bucurestiul asta gri si imbacsit intr-un alb stralucitor. Mai bine e ca am senzatia ca zapada a cazut si peste sufletul meu si desi senzatia ar fi fost normal sa fie de rece, a reusit sa-l incalzeasca.
-Iubesc zapada asta pentru ca mi-a dat curajul sa-i spun ”Bun venit!” Stefaniei, finuta mea micuta, care s-a grabit sa vina pe lume prea firava pentru o existenta zbuciumata ca a noastra. Simt ca zapada asta ii va da putere sa lupte, sa vrea sa ramana aici cu noi, sa fie rasfatata si iubita, sa traiasca dezamagirile si tristetile inscrise in destinul ei.
- Iubesc zapada pentru ca ma ajuta sa-i spun ”La multi ani!” sotului meu, pe care-l invidiez ca nu a uitat sa-si doreasca si sa se bucure ca un copil, si peste care anii au trecut frumos, fara sa-i altereze simturile si mintea. Imi doresc sa ramana asa, iar peste zeci de ani, sa poata sa fie pentru mine aceeasi persoana care stie sa vada si ochiul care plange si cel care rade. Imi doresc ca sentimentele noastre sa fie neschimbate si sa stim sa facem dezastre din nimicuri si sa trecem sprijinindu-ne unul de altul peste marile greutati, pentru ca asta e farmecul casniciei noastre.
- Iubesc zapada care-l face fericit pe David, care daca ar fi putut ar fi stat azi toata ziua afara fara sa-i pese de frig. Abia astept ca sambata sa mergem la sanius si sa facem ingeri in zapada.

In cutia cu amintiri

2009-12-01T21:16:00.002+02:00

Am o pofta nebuna sa rascolesc in cutia cu amintiri, sa privesc fotografiile mai vechi sau mai noi si sa retraiesc clipele minunate imortalizate in ele. Nu stiu de ce, pentru ca nu am nici un motiv anume ca sa ma intorc in trecut tocmai acum. Sau poate ca am, pentru ca in ultima vreme am fost prea ancorata in prezent (in politica, in criza, in problemele celor de langa mine) si mintea mea simte nevoia unei evadari. Eu si Ciprian obisnuiam sa luam o pauza de visare: sa imprastiem fotografiile pe masa, sa ne distram uitandu-ne la ele si sa ne amintim momentele in care au fost facute.. Nu am mai facut asta de mult, poate si pentru ca pozele noastre din ultima perioada nu mai sunt pe hartie. Si asta e rau, pentru ca au alt farmec asa, decat sa le privesti in calculator.
Oh, ce ocupati am devenit! Cand ne facem timp sa visam cu ochii larg deschisi?

Ce mai spune David

2009-11-27T20:16:00.003+02:00

Sunt luni bune de cand David ma uimeste aproape de fiecare data cand deschide gura. Nu numai ca se chinuie sa spuna fraze intregi, dar are niste replici, pe care, sincer, nu stiu de unde le scoate. Cea mai recenta e de seara trecuta, cand a fost pedepsit sa stea la colt (aceasta este formula agreata de amandoi parintii pentru pedepsirea copilului) si pentru ca vedea ca nu are sanse sa scape doar cu lacrimi si cu replica ”Acum sunt cuminte”, a inceput sa se jeleasca ”Eu cred ca mor aici”. Va inchipuiti probabil ca nu m-am putut abtine si am bufnit in ras (stiu ca nu e bine). Intrebarea e unde a auzit David propozitia asta si cum a facut el legatura ca e ceva rau si ca pe mine ma inmoaie asa?

P.S. Am uitat sa spun ca baiatul meu a stabilit deja ce vrea de la mos Craciun: o trotineta. E primul an in care stie cine e Mosul si il asteapta cu cadouri. Anul trecut nu a inteles decat ca a primit multe cadouri. Abia astept Craciunul!

David calareste

2009-11-27T20:13:00.002+02:00

Ferma virtuala si Facebook

2009-11-14T13:07:00.002+02:00

Nu cred ca exista cineva care sa nu se fi gandit in copilarie cum va arata viitorul. Eu tin minte ca in clasele primare (care erau prin anii 80) ma tot gandeam cum va fi in anul 2000 si il vedeam ca in filmele SF: transportul cu mici navete spatiale (fara probleme cu locul de parcare si blocaje in trafic), mancarea inlocuita cu pastile (si nu cu chimicale si E-uri)...si lista ar putea continua. Daca insa cineva mi-ar fi aratat "minunea" anului 2009 - Facebook - as fi fost mai socata decat daca mi-ar fi aratat cine stie ce robot sofisticat. Si atunci ma intreb nu cumva ne-am plictisit prea tare de acest secol daca am ajuns sa ne jucam pe internet jocuri simple cum ar fi o ferma virtuala, un acvariu cu pestisori sau o cafenea. Nu sunt nici macar complicate, nu implica strategie sau cine stie ce talent. E socant cum multi dintre noi (si asta ma implica si pe mine) stam si pierdem timp dand click si culegand sau plantand niste floarea soarelui sau alte plante. Daca fac un calcul, cam 10 minute pe zi pierd pe Facebook...uneori mai mult. De ce ne-au prins atat de tare niste joculete stupide? Iata o intrebare la care eu nu am raspuns.

David, iubirea mea

2009-11-13T13:12:00.002+02:00

Cata iubire poate sa incapa intr-un parinte pentru copilul lui? Cine nu are copil nu poate decat sa-si imagineze, dar ca sa va faceti o idee: oricat de mare credeti ca e aceasta iubire, inmultiti-o cu 10 la un milion. Pot sa spun ca sunt momente in care il privesc pe David si incepe sa ma doare pieptul si sa ma ia ameteala, pentru ca dragostea pentru el imi inunda venele. Cred ca in momentele acelea daca ma tai, nu curge sange, ci se revarsa valuri de iubire. Zilele trecute ma gandeam ca acum il iubesc mai mult ca acum un an, cand sunt sigura ca il iubeam mai mult decat atunci cand l-am vazut pentru prima data, in maternitate, adus de asistenta care mi l-a pus in brate. Imi bantuie prin cap o idee, pana cand sau cat o sa creasca dragostea asta pentru el. O sa-l iubesc mai mult atunci cand va fi aproape barbat, cu vocea in schimbare, cu cosuri pe fata si purtand 40 (sau mai mult) la picior? Mai mult decat acum cand miroase a pui, mai mult decat acum cand il vad cum isi tuguie buzele in incercarea de a rosti corect cuvinte care contin literele s si r, mai mult decat acum cand imi prinde cu mainile lui mici fata ca sa ma pupe si apoi ma priveste in ochi si-mi spune ”te iubec, mami!”? Probabil ca da, pentru ca asta insemna iubirea de mama.

P.S Pentru toate prietenele mele care se mai gandesc inca daca sa faca un copil: Nu mai stati pe ganduri, nu o sa regretati niciodata nimic din ceea ce credeti acum ca veti pierde din momentul in care deveniti mame. Iar orice clipa petrecuta alaturi de copilas sterge cu buretele zile de munca, nervi de birou si stresuri legate de bani.
Pentru cei care imi stiu povestile si cat de greu mi-a fost sa-l am pe David, va spun doar atat: daca as putea, maine as lua-o de la capat pentru a avea inca un copil

Sunt un sofer genial

2009-10-12T17:27:00.005+03:00

Trebuie sa recunoasteti ca arat ca un adevarat pilot de Formula 1, iar tati doar ma incurca.

E luna mea dureroasa

2009-09-08T23:16:00.004+03:00

E mica, cu o fata rotunda si ochi mari, caprui ca ai mei. Se priveste in oglinda in timp ce-si strange in coada, la spate o claie de par cret, la fel ca cel al tatalui ei. Se intoarce brusc pentru ca ma vede in usa cum stau si o admir. Imi zambeste si se intoarce apoi sa se admire din nou in oglinda si sa-si prinda o bucla rebela. E imbracata in sarafanul cumparat pentru scoala care incepe peste cateva zile. E fericita pentru ca de ziua ei, pe 14 septembrie, incepe si scoala. Se va intalni din nou cu prietenii si vom sta din nou seara sa facem lectii impreuna si sa o ascult cum povesteste cu patos toate intamplarile de la scoala. Acum insa, in timp ce-si alege ciorapii pe care-i va incalta luni, se gandeste la surprizele pe care stie ca i le pregatim in fiecare an de ziua ei si, ca de fiecare data, a incercat sa ma traga de limba sa afle ce cadou i-am luat. Nu a aflat nici de data aceasta. O privesc si ochii mi se umplu de lacrimi vazand cat de mare a crescut si cat de frumoasa e.

Din pacate, acesta este doar un exercitiu de imaginatie dureros. Fetita mea care pe 14 septembrie ar fi implinit 9 ani e in ceruri. Imi place sa spun ca Dumnezeu a iubit-o atat de mult incat a vrut-o la el. Micuta mea nu a cunoscut lumea asta decat pentru...o secunda, insa in amintirea noastra va trai atat cat vom exista si noi.

P. S. De aceea urasc luna septembrie, pentru ca acum 9 ani, intr-un septembrie am invatat ce inseamna durerea adevarata, cum lacrimile se pot usca inainte sa tasneasca din ochiii care doreau sa se inchida pentru totdeauna si cum visele se pot spulbera...intr-o secunda. De atunci, am reinvatat sa iubesc, sa sper si sa-i multumesc lui Dumnezeu, dar tot urasc luna septembrie.

Un altfel de P.S. Cineva mi-a spus azi, dupa ce a citit postarea mea, ca de ce fac asta, ca sunt masochista. Nu e adevarat. De fiecare data cand ma gandesc la micuta mea imi dau seama ca sunt o persoana puternica si ii multumesc lui Dumnezeu pentru minunea din viata mea, care se numeste David. Dar, fetita mea va fi totdeauna in sufletul si mintea mea si cred ca orice mama care a pierdut un copil nu se poate abtine sa se gandeasca ce ar fi facut si cum ar fi decurs viata micutului ei. Este un lucru normal, pe care cred ca poate sa-l inteleaga doar cineva care a pierdut pe cineva foarte drag. Mi-aduc aminte de o intamplare de-acum cateva luni, cand am intalnit o femeie imbracata cu un tricou pe care avea imprimat poza unui bebelus. Am zambit cand am vazut haioasa bluza, dar zambetul mi-a inghetat pe buze, cand mi-a spus ca si-a luat baiatul cu ea la plimbare. Murise la doar doua luni, iar in ziua aceea ar fi implinit sase luni.

Despre roscati...

2009-09-07T23:23:00.002+03:00

Tocmai am vazut la tv o stire despre roscatii care si-au dat intalnire in Olanda. A fost o manifestare frumoasa numai cu oameni roscati si, mult dintre ei, pistruiati. Poate in anii urmatori va ajunge si David al meu la astfel de intalniri. Dar ceea ce am aflat mi-a confirmat teoria ca baiatul meu e chiar deosebit: doar 1% din populatia planetei este roscata. Ce ziceti de asta? Sa traiasca roscatul meu iubit!

P.S. Si toamna este roscata (sic), dar nu-mi place! Iar luna septembrie e trista. Dar despre tristeturile mele de septembrie, alta data.

Cineva mai mic ca mine!

2009-09-01T23:13:00.004+03:00

Ea e Cora, verisoara lui David. Duminica s-au intalnit pentru prima data pentru ca ea s-a nascut departe, peste mari si tari, tocmai in Canada. S-au placut insa tare mult. Cora a zambit la David, iar el i-a studiat piciorusele cu o atentie sporita. A gadilat-o mult in talpa pentru ca-i placea cum ea isi tragea piciorului...putintel doar pentru ca si ei ii placea sa fie gadilata. La final, David a tras o concluzie clara...ca vrea si el s-o tina in brate, iar cand a luat-o in brate a strans-o cu toata forta lui (pacat ca nu am surprins momentul). Apoi a plecat multumit la jocul lui cu copiii mai mari, pentru ca s-a distrat destul cu bebele.

P.S. Azi baiatul meu mi-a spus ca vrea sa mearga la scoala. Uau, ce viteza are, mi-am spus. Si eu care inca ma mai gandesc daca sa-l dau anul asta la gradinita.

Nu aruncati cu pietre!

2009-08-28T14:42:00.003+03:00

Nu mi-a placut Madonna si nici concertul ei! Nu sunt fanul acestei cantarete, dar ma asteptam sa vad ceva spectaculos, pentru ca asa m-au obisnuit sa vad artistii straini la spectacolele carora am asistat pana acum...si nu oriunde in lume, ci aici in tara mea. Am fost dezamagita de public, care parea ca venise sa-l asculte pe Salam sau Guta (o buna parte dintre ei) si comentau. Chiar la un moment dat, unul cu burta si imbracat de la Europa (angroul) si care cred ca era suparat ca-si uitase semintele acasa (pentru ca exact asta lipsea sa-mi scuipe unul seminte in cap!!!) a inceput sa strige ”Tarfo, iesi afara! Treci sa ne canti, ca am dat o gramada de bani sa te vad!”....
De proasta organizare nu vreau sa vorbesc, desi pantofii mei si acum au pe ei urmele pamantului si prafului carat de la concert, in schimb despre Madonna nu am cuvinte prea multe de lauda.
Da, e o femeie de toata lauda, care danseaza extraordinar, arata senzational pentru varsta ei. Dar atat. Daca as fi vrut sa vad o femeie sarind coarda cateva minute bune cred ca as fi putut sa ma duc la o sala de sport. Mi s-a parut ca tot spectacolul, Madonna a vrut sa spuna ceva de genul...”vedeti ce rezistenta fizica si ce bine dansez la 50 de ani?”
As fi vrut sa ascult macar una din celebrele ei melodii vechi...care sa nu fi fost remixata. Nu mi-a placut nici partea tiganeasca (si nu ma refer la discursul ei) ci la melodii...puteam sa ma duc sa-l vad pe Bregovic, care ar fi facut un spectacol mai bun..
Ce pot sa spun acum? Ca imi parea rau daca dadeam 600 de lei pe un bilet. Si ca ar fi fost o pierdere marunta pentru mine daca spectacolul Madonnei ar fi fost anulat si nu Depeche sau ar fi fost o teapa in locul celui al AC/DC.

P.S. Pentru fanii Madonnei, va rog sa nu dati cu pietre! Asta e parerea mea....cat despre rockerul de barbati-miu nu am ce sa spun decat replica lui de la finalul concertului ”Ce am cautat eu aici?”. Sugestiv...

Un catel, o fotografie...

2009-08-20T09:30:00.002+03:00

In ultima perioada am vazut multe imagini urate, cu mult prea multe orori. Acest catel a reusit sa stearga din memoria mea toate aceste poze urate. Ma face sa-mi doresc sa iau si eu un aparat de fotografiat in mana si sa incerc sa surprind frumusetea simpla a vietii, fara a cauta senzationalul situatiei ci doar al momentului. E geniala poza, nu? Cred ca o sa fac un experiment intr-una din zilele urmatoare. O sa iau aparatul, ma duc in parc si pozez amanunte ce par neimportante, poate asa reusesc sa-mi spal retina de pozele cu accidente, sange si femei goale. Cine mai incearca?

Imbatranesc...dar nu-mi pare rau

2009-08-16T15:28:00.003+03:00

Saptamana care incepe este una a bilanturilor. Asa m-am obisnuit de ani buni sa fac inainte de ziua mea, asa cum multi fac in decembrie, cand se schimba anul calendaristic. Eu imi fac bilantul in august. Acum bifez lucrurile implinite in ultimul an, cele pe care as fi vrut sa le fac si cele pe care le-am amanat. Imi place sa spun ca eu imi numar anii in realizari, dar anul acesta a fost greu si chiar daca nu pot sa trec multe liniute la realizari, am in schimb multe la experienta
- Iubesc acelasi barbat, acum mai mult si mai matur, pentru ca mi-am dat seama ca e tatal perfect pentru copilul meu
- David e copilul pe care mi l-am dorit intotdeauna si creste fumos, sanatos...si tare destept
- Ne-am luat masina noua, iar mie mi-a ramas Forduletul pe care abia astept sa-l conduc
- Casa de la tara e aproape gata si am petrecut cateva weekenduri frumoase acolo. Imi place tot mai mult viata la tara, cand am tot confortul
- Am trecut prin experienta unui incediu, din care Dumnezeu ne-a ajutat sa iesim bine cu totii
- Am fost dezamagita de cativa oameni din apropierea mea si mai ales...de prieteni
- Am cunoscut putini oameni interesanti si prea multi...interesati
- Nu am reusit sa-mi iau carnetul de sofer
- Nu am reusit sa-i implinesc lui Ciprian dorinta de a ajunge in SUA
- Nu am reusit sa-mi schimb apartamentul cu unul mai mare

Viata la 36 de ani imi doresc sa fie:
- mai putin stresanta
- sa ma plimb mai mult
- sa petrec mai mult timp cu baietii mei
- sa-mi iau carnetul (in urmatoarea luna)
- sa ne mutam in alta casa
- sa-l cunosc pe primul meu finut, care sa fie sanatos

Operatiunea olita

2009-07-28T13:00:00.002+03:00

David a ajuns al varsta la care in fiecare zi ne socheaza cu cate ceva. Dar nu despre ispravile zilnice ale lui am sa povestesc acum, ci despre ceea ce am numit ”operatiunea olita”. Pentru ca a ajuns la varsta la care pentru alti copii pampersul a ramas doar o amintire, am hotarat ca si David trebuie sa faca la olita. A durat doar doua zile, pentru ca a inteles foarte repede ca asa fac cei mari pipi si caca. Cel mai interesant a fost insa faptul ca atunci cand a facut pentru prima data caca la olita a fost atat de fericit, incat a cantat si a dansat prin casa chiuind cateva minute. Asa ca ne felicitam inca o data ca din toate etapele cresterii (renuntarea la suzeta, la pampers) nu am facut o corvoada pentru David. Am preferat ca renuntarea sa fie facuta atunci cand el e pregatit si nu atunci cand considera ”lumea” ca e bine. Credeti ca va tine cineva minte ca baietelul meu abia la 2 ani si 9 luni a renuntat la pampers? Nu, in schimb el nu va considera olita un obiect de tortura.

Gata cu vacanta!

2009-07-22T22:20:00.008+03:00

Se spune ca e ce e frumos, dureaza putin. Eu as spune chiar prea putin. Din fericire. ne raman amintirile si .....fotografiile

Asa a mancat David....din pacate doar o data...

Am dintii frumosi, tati? Ups, tu nu-i vezi acum

E mare marea...

....si e uda. Dar e cea mai mare cadita

Hai sa mai luam nitica apa, ca poate reusim sa golim marea

Vreau nisip d-asta si acasa. Se poate, mami?

Ploaia si ...Dumnezeu plange

2009-06-28T20:21:00.002+03:00

De ceva timp, ploaia a devenit nelipsita din viata noastra. Nu a fost zi, in ultima perioada, fara o ploaie sau chiar o furtuna. Dar nu despre vreme vreau sa scriu ci despre David care a ajuns la varsta in care are totdeauna pe buze intrebarea ”De ce?”. Ieri, cand a inceput sa ploua, i-am spus ca trebuie sa intre in casa si, bineinteles ca m-a intrebat ”de ce, mami?”. I-am spus, pentru ca ploua. Si a venit din nou ....”De ce?”. Ei, ce raspuns ii dati voi unui copil de nici trei ani la intrebarea de ce ploua? ”Asa plange Doamne-Doamne”, i-am raspuns pentru ca a fost primul lucru care mi-a venit in minte si care sa fie si ceva ce sa inteleaga el. A fost multumit de raspuns, taica-su insa, nu prea! Asa ca imi dau seama ca trebuie sa pregatesc un set de raspunsuri pentru fenomenele naturale si pentru alte multe chestii care ni se intampla. Sper insa sa nu ma intrebe foarte curand cum se fac copiii.....

La doctor cu David

2009-06-25T18:07:00.002+03:00

Inca o data mi-am amintit azi ca parintii fac din tantar - armasar, cand e vorba despre copiii lor. Altfel cum pot sa-ti explici ca azi, cu sufletul la gura, toti trei (doi parinti plus piciul nostru) ne-am infiintat la usa doctorului orl-ist pentru a afla ce are David de o saptamana ii curge sange din nas. Asta dupa ce de cateva zile, am cautat pe internet ce inseamna acest lucru, ce boala ar putea avea si cat de grav e. Desi toti, de la prieteni pana la doctori mi-au spus ca nu e nimic grav, eu aveam cele mai negre ganduri. Noroc ca am gasit o doctorita tare draguta, care nu numai ca m-a linistit pe mine, dar a reusit si performanta de a-l consulta pe David in urechi, gat si nas, fara ca el sa scoata macar un sunet. Saracul copil a fost dus apoi si sa i se ia sange, ca asa sunt parintii....daca doctorul a spus ca ar fi bine sa-i facem si un test de alergie, am vrut sa-l bifam si pe ala. Bine ca nu a mai avut si alte idei, ca cine stie prin ce mai trecea baietelul meu, cu o mama disperata......In final, e totul ok

Vreau in vacanta

2009-06-15T17:51:00.005+03:00

Mi-e dor de nisipul fierbinte, sa-l vad pe David alergand pe plaja, ingropandu-se in nisip. Mi-e dor de apa linistita pe care David s-o agite cu piciorusele lui mici...Mi-e dor sa vad un apus de soare reflectat in parul copilului meu, asa cum numai la el se poate vedea....Mi-e dor sa ma trezesc dimineata fara sa ma gandesc in cate minute trebuie sa-mi beau cafeaua...Mi-e dor de leneveala din vacanta....Mi-e dor de tot ce inseamna concediu...Mi-e dor sa-l vad pe David jucandu-se asa...

David la nunta

2009-06-09T14:12:00.006+03:00

Weekend plin pentru familia noastra, normal si pentru David. Am participat cu totii la o nunta. David a facut poze, s-a jucat, a dansat si a fost (ca de obicei in centrul atentiei). Iata cateva poze facute de noi cu David.

Premiile noastre

2009-06-08T16:56:00.004+03:00

Multumim Alex pentru premii.....mai ales ca la viata noastra nu am fost prea cuminti ca sa fim premiati.

La multi ani!

2009-06-01T13:59:00.002+03:00

La multi ani!
Pentru David in special si pentru toti copiii in general. M-as bucura nespus daca toti cei care citesc aceasta postare vor simti ca urarea le este adresata un pic si lor, chiar daca au trecut de mult de varsta copilariei.
Sa fiti iubiti!

Cuvinte murdare la volan

2009-05-27T20:33:00.004+03:00

Asadar, iata ce si cum. In prezenta urmasului cuvintele buruienoase la adresa colegilor mai imbecili din trafic trebuie evitate. Daca totusi e nevoie, sunt doua variante.
1. Cuvinte cit mai neutre dar care sa te linisteasca. De genul "sa imi maninci nasul cind o fi plin de muci si puroi" sau " sange si hemoroizi pe fata ta" ,"sa ai parte de hepatita c cu complicatii", "sa imi usuc ciorapii pe fata ta" " sa imi maninci parul de pe picioare" si altele asemenea, nu merg mai departe ca poate aveti stomac sensibil.....dar cam asta e ideea. La doamnele "pricepute" li se poate ura sa ramina totdeauna pe ciclu, sa le creasca par pe piept, sa se marite la apocalipsa, etc.
2. Cuvinte greu de reprodus. Asta e mai greu si depinde de imaginatia de moment a soferului. Creati insiruiri de cuvinte care va linistesc. Nu trebuie sa aiba sens. "Portavionul si paharele de cristal pe care le-ai primit la nunta" ar fi doar un exemplu.
Foarte important. Niciodata, dar niciodata sa nu dai impresia ca ceea ce tocmai ai spus despre rudele feminine masculine si animalele din curte ale celui care ti-a taiat calea, ar fi ceva rau. Daca ai scapat-o trebuie sa il faci sa isi inchipuie ca i s-a parut. Varianta cea mai buna e sa incercati, voi soferi neinfricati, sa schimbati subiectul pe o tema care face fuori la bebe. Bobo, avionu`, masina mare, gagica misto, voi stiti. De obicei da rezultate.
Spor la treaba.....

Pentru viitoare mamici

2009-05-27T19:25:00.005+03:00

Cum Ciprian tot amana sa scrie despre versiunea proprie a injuraturilor la volan, o sa ma manifest eu in continuare...
Ma bucur ca blogul nostru a inceput sa fie citit de tot mai multa lume, dar mai ales imi place faptul ca tot mai multi prieteni imi spun despre ce sa mai scriu aici, pentru ca sunt povesti din viata noastra care nu au fost inca facute publice. Pentru fiecare insa, imi trebuie o stare speciala, pentru ca si ele sunt la fel, cel putin pentru noi.
O colega mi-a spus azi ca ar vrea si ea cat mai curand sa devina mamica, dar e nehotarata, pentru ca isi da seama ca un copil ii schimba viata. Purtand o discutie cu ea am realizat ca David mi-a schimbat nu numai viata, dar si modul de a gandi. Bucuriile mele acum sunt mult mai naive, cum ar fi faptul ca David a invatat un cuvant nou (aseara, de exemplu, mi-a spus ca ”afa e noap”....adica ”afara e noapte”) sau cand David brusc, de la joaca lui, vine si ma strange in brate spunandu-mi ”iube, mami”, iar acum a invatat sa adauge ”iube ta”...adica tare. Sunt aproape trei ani de cand nu mai pot sa-mi imaginez viata fara omuletul meu roscat si daca ar fi sa o iau de la capat ca sa-l am, as face exact aceleasi lucruri (chiar daca asta ar insemna sacrificii mari), pentru ca fericirea de a-l avea nu se compara cu nimic altceva. Spun acest lucru pentru toate prietenele mele care se hotarasc greu sa devina mame.

P.S. Blogul nostru apare acum si pe http://www.dermoadvice.ro/. Multumim

Ce vorbim in preajma lui David

2009-05-21T20:33:00.003+03:00

Citind despre micile si marile bucurii ale lui Alex in calitate de parinte, mi-am amintit ca eu am trecut de faza in care asteptam ca David sa traga un "vant" (c-asa ii spunem noi elegant). Acum trebuie sa am mare grija la ce si cum ii spun lui David, pentru ca altfel o sa repete cand mi-e lumea mai draga. De exemplu, pentru ca e obisnuit ca atunci cand e dus la culcare sa ma tina cu el in pat pana adoarme, ca sa mai scap din camera, cateodata ii spun ca ma duc la baie sa ma spal. Si daca nu ma lasa, ii explic ca trebuie sa ma spal ca put. Chestia asta prinde de fiecare data, insa am inceput sa o evit. Daca se trezeste intr-o zi in parc ca spune "Mami pute", eu pe unde mai scot camasa (daca mai e cazul)? Si faza asta nu-mi vine in minte asa, din intamplare, ci pentru ca saptamanile trecute, in timp ce era cu mine si Ciprian in parc se trezeste sa ne spuna ca bunica ii da in dinti. Bine din gura lui David, in scriere fonetica a sunat cam asa "Ghica da dinti", dar a fost insotita de urmatorul gest: pumnisorul strans ca si cum ar fi vrut sa-si traga una in gura. Am ramas socati si eu si taica-su, mai ales, ca va spun sigur nu e cazul sa sunati la Protectia Copilului, pentru ca bunica lui e in stare sa ma bata pe mine daca doar ridic vocea la copil, iar David face ce vrea din ea. Eu personal chiar cred ca de fapt el i-a si dat de cateva ori asa cu pumnisorul in dinti. Iar gestul am inteles mai tarziu unde il vazuse: la un meci de box la tv. De atunci are interzis la sporturi violente, desi nici in Tom si Jerry, desenele pe care le vede acum, personajele nu se imbratiseaza cu drag.....

P.S. O sa-l pun pe Ciprian sa va scrie injuraturile codate care se spun cand esti la volan cu copilul in masina si o blonda (ca mine) iti taie calea...

David si iepurele

2009-05-21T13:54:00.001+03:00

Acesta e iepurele pe care intalnirea cu David l-a marcat...
probabil pentru toata viata

2009-05-20T13:39:00.005+03:00

Nasterea lui David povestita de tata

Asadar ati aflat amanunte de interior. Interior pe care eu l-am vazut doar putin cind se deschidea usa. Acu hai cu exteriorul.

Cuvintele "mi s-a rupt apa", vor ramine intiparite adinc in mintea mea. Cred ca o se le scriu cindva pe peretele din dormitor. Cum e la Marasesti "pe aici nu se trece". M-am lamurit ca vecinii nu sunt in pericol de inundatie si am purces la drum. Acu nu imi mai aduc aminte prea bine de geanta ei de maternitate, sau ce era inauntru, dar atunci a fost elementul cheie al excursiei. Am pus-o cu grija in masina (nevasta, nu geanta) si am plecat la maternitate. Pe drum am dat telefoanele de rigoare, ca sa avem asistenta asigurata. La maternitate, Catalina a intrat in sala de nasteri asa ca mie nu mi-a ramas decit sa numar dalele de gresie de pe holul maternitatii. Daca nu ma inseala memoria si nu s-a schimbat nimic de atunci, sunt 125. Si citeva colturi si jumatati. Daca ar fi fost permis fumatul in spital, copii nascuti in acea dimineata ar fie iesit afumati. Cred ca as fi fumat doua tigari deodata, doar sa ma mai calmez. Spre norocul tuturor nu se putea fuma asa ca m-am plimbat pe holul cu 125 de dale de gresie. Ca sa plec de acolo sa fumez nu imi venea. Dupa o ora si ceva, timp in care am avut senzatia ca au trecut cel putin trei zile, asistentul medicului a anuntat ca totul s-a terminat. Dau navala inauntru sa intreb care e situatia, ma invirt pe acolo, si dau in sfirsit de doctor care imi spune ca totul e ok , sa pregatesc banii de gradinita. Am iesit pe hol, am transmis vestea cea mare si m-am dus sa fumez o tigara ca ma lua cu lesin. Cu putin noroc am reusit sa il vizitez pe David, la o ora de la nastere, asa ca sunt primul din toata familia pe care l-a vazut. Mai fericit ca in momentul ala, nu am fost in viata mea. Poate doar la nunta lui sa fiu mai fericit.... Am executat filmarea regulamentara ca sa ramina posteritatii imaginea lui bebe David mai mic decit o franzela. Dupa aceea, vizita la Catalina, pupaturile cu asistenta din hol si un milion de telefoane. Imi venea sa iau cartea de telefon si sa sun pe toata lumea ca am un baiat. A urmat descoperirea lui David. Parul roscat, faptul ca tinea ochii intredeschisi si nu eram sigur ca vede cum trebuie, tusitul delicat in salon sa vad daca se intoarce se spre mine, laptele, pampersii si asa ai departe. Gata ca se termina cerneala. Impresii despre venitul acasa alta data.

P.S. Si mie imi e dor de fata mea....

Nasterea lui David povestita de mama

2009-05-19T23:08:00.003+03:00

El e David la o ora de la nastere.....

Alex m-a provocat si am simtit nevoia sa scriu si eu povestea nasterii micutului meu. Desi au trecut doi ani si jumatate de atunci, amintirile au ramas aproape intacte. Multumesc Alex pentru idee...

David e copilul pe care l-am visat in fiecare noapte din toamna anului 2000 pana in 28 octombrie 2006. In acea dimineata visul a capatat un chip: mic, extrem de mic, delicat si roscovan.
Cred ca stia ca il astept cu nerabdare, pentru ca s-a grabit sa vina pe lume cu patru saptamani mai devreme decat ar fi trebuit. Era sambata dimineata, la ora 5.00 cand l-am trezit pe Ciprian spunandu-i ca mi s-a rupt apa, iar sotul meu, in stilul caracteristic, m-a intrebat ”unde curge apa”. Credea ca s-a spart o teava de apa de la baie. Cand a inteles despre ce e vorba, s-a dezmeticit brusc. Ne-am imbracat in viteza, am luat ”geanta de spital”, pregatita de cateva luni si am pornit spre spital. L-am sunat intre timp pe doctor, care mi-a spus sa stau linistita ca ajunge la spital, pe mama, care era la Ploiesti, si pe prietena mea Monica, care m-a insotit la fiecare vizita la doctor in toata sarcina si fara de care nu aveam curaj sa ajung la spital.
In doar cateva minute eram deja pe holurile spitalului, plimbandu-ma in camasa de noapte si cu o infirmiera dupa mine, care stergea de zor lichidul care tot curgea din mine. In asteptarea doctorului, gandurile se inghesuiau sa iasa din capul meu, prea plin de ingrijorare. Aveam senzatia ca doctorul nu o sa vina. Stateam cu fisa medicala in mana asteptand sa intru in sala de operatie. Din cand in cand se deschidea usa care dadea in holul in care statea Ciprian si il vedeam parca din ce in ce mai ingrijorat. Intr-un final au aparut doua asistente, care m-au chemat in sala. M-au intins pe masa. A intrat apoi doctorul anestezist, care si-a pregatit in perfuzia pe care mi-a bagat-o in brat, diverse solutii, ca un cocktail. Doctorul meu si asistentul lui au intrat si ei in sala. Mi-au zambit, mi-au spus ca totul va fi bine. O muzica in surdina si capetele medicilor care aranjau ceraceafuri peste mine este ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pentru ca deja efectul gazului din masca ce-mi fusese pusa pe fata isi facuse efectul.
M-am trezit! Eram deja intr-un salon, imi era tare rau, ma dureau toate si nu reuseam sa deschid ochii. La capul meu erau doua femei, care se miscau sistematic si spuneau ceva. Vorbeau oare cu mine? Intr-un final am reusit sa inteleg ce spuneau. ”Felicitari, doamna, aveti un baietel frumos si sanatos”. Am inceput sa plang.
Pe David l-am vazut a doua zi. Ciprian il filmase si mi l-a aratat inca de cand eram la terapie intensiva, dar nu-l atinsesem, nu-l luasem in brate. Cand mi l-a adus asistenta, abia am reusit sa ma abtin sa nu plang din nou. Ma uitam la bucatica aceea de om si nu-mi venea sa cred ca e al meu. Mi se parea ireal de frumos. A fost momentul in care am stiut sigur ca Dumnezeu ma iubeste! De atunci, in fiecare zi ii multumesc pentru aceasta iubire.

P.S. Nu pot sa scriu despre povestea nasterii lui David fara sa o amintesc pe fetita mea –ingeras, care nu a apucat sa vada aceasta lume. Sa nu uiti niciodata, David, ca ai o surioara ingeras care te va proteja intotdeauna, asa cum de acolo de sus i-a dat putere si mamei tale sa treaca peste toate greutatile. Nu te voi uita niciodata, fetita mea-ingeras!

David, apa si tara

2009-05-17T23:52:00.000+03:00

David...in cautarea unei furnici

Prima zi de vara adevarata....
si David a luat stropitoarea

uda tot ce-i iese in cale

unde vrea sa ajunga acum?

ce realizare! a ajuns, in sfarsit la iarba si flori...
le-a udat aporoape o ora. Pana cand l-am luat pentru ca ne era frica sa nu se bronzeze prea tare

Suparare mare

2009-05-13T18:16:00.000+03:00

David s-a imbolnavit in Grecia (din fericire nu e baietelul nostru), insa e solistul trupei Depeche Mode, pe care o asteptam cu nerabdare sa o vedem sambata. Ciprian pentru a doua oara, eu insa pentru prima data. Deci, eu sunt ghinionista! La primul spectacol ratat (din cauza ca eram gravida) toata lumea mi-a spus ca am ratat un super spectacol. Si m-am ofticat tare.
Acum sunt zvonuri (din fericire doar atat) ca spectacolul va fi amanat sau anulat. Se stie ca au anulat concertul din Turcia si ca David pleaca in America sa se tratateze de garstroenterocolita capatata in Grecia. Organizatorii romani nu comenteaza, inca.

P.S.Vanghelie este vesel....ar putea sa dea un mic si o bere in Parcul Izvor, ca tot era ofticat acum cateva saptamani.

A doua zi

2009-05-13T15:46:00.000+03:00

Orice nastere e grea, desi asteptata cu nerabdare (stim din experienta). Primele zile cu bebelusul sunt insa si mai dificile, mai ales ca sunt multi care au asteptari mari. Asa ca trebuie sa ne ”imprietenim” mai intai cu noul nostru bebelus (acest blog).
Cel mai linistit este David, care are acum alte probleme: cum sa stea cat mai mult pe noua lui bicicleta. Reusim cu greu sa-l convingem ca locul ei este in balcon, pentru ca el vrea sa se plimbe cu ea in casa, lovind fara mila usile, ca de altfel tot ce-i iese in cale. Avem totusi la activ o victorie: a inteles ca scaunul e mai comod pentru atunci cand vrea sa manance, pentru ca duminica a servit masa... stand pe bicicleta.
Vom reveni si cu poze.....

2009-05-12T20:07:00.001+03:00

Bine v-am gasit

2009-05-12T19:57:00.000+03:00

El e David fotbalistul, cel mai sportiv membru al familiei. Noi ceilalti (adica parintii) ne ocupam de lucruri mai plastice.
Despre preocuparile noastre, dar mai ales ale lui David vom scrie pe acest blog.
David are doi ani jumatate si descopera lumea in fiecare zi. Prin ochii lui verzi totul ne pare si noua mai interesant. De-acum incolo o sa vedem cat de bine ne descurcam pentru ca asteptam si comentariile voastre, ale celor care ajung aici